Ploieşti: Elevii pot face performanţă la cluburile sportive
0Gama de activităţi oferite tinerilor este foarte diversificată, de la fotbal sau handbal la gimanstică ritmică sau şah.
Gimastica ritmică sau şahul sunt doar două dintre activităţile oferite gratuit celor mici, la Palatul Copiilor din Ploieşti.
Echipa de şah este una dintre cele mai bune din ţară, fiind formată dintr-un număr mare de olimpici naţionali şi internaţionali.
Tot aici, copii pot practica aeromodelismul, un sport mai puţin cunoscut în ţara noastră, dar foarte atractiv.
Cursurile de la CSM Ploieşti
Fotbal, handbal feminin, gimnastică dar şi aikido sunt sporturile care pot fi practicate de copii la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.
Preţul unui astfel de curs, porneşte de la 100 de lei, pe lună, în funcţie de antrenor.
Tinerii care ajung să facă performanţă aici, vor avea ocazia să participe la diverse competiţii din ţară şi să înfrunte cei mai buni adversari la nivel naţional.
Sporturi la „Voinţa"
La Baza Sportivă „Voinţa" din Ploieşti cei mici pot merge la karate tradiţional, box sau popice.
„Aşteptăm copiii la înscrierea cursurilor de karate tradiţional, deja, am început să formăm o grupă de începători, însă mai avem locuri libere", spune antrenorul de karate, Aurelian Nicolae.
Fetele şi băieţii care au peste 12 ani, dar nu mai mult de 16 ani, se pot orienta către cursul de box, alturându-se celor 20 de cursanţi care sunt înscrişi în prezent.
„Lucrăm pe grupe de începători, iar antrenamentul este gratuit", explică Emil Popa, antrenorul lotului de box.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos