Geoană, judecat „la secret" lângă o localitate de lângă Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană (stânga) a susţinut că Victor Ponta este responsabil de pierderea alegerilor prezidenţiale
Mircea Geoană (stânga) a susţinut că Victor Ponta este responsabil de pierderea alegerilor prezidenţiale

Liderii social-democraţilor s-au reunit la motelul din localitatea Româneşti, în apropiere Ploieştiului pentru a hotărî soarta lui Mircea Geoană. Deşi a durat aproape şapte ore, întâlnirea s-a terminat însă în coadă de peşte. Mulţi dintre participanţi la şedinţă, în frunte cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ar fi cerut sancţionarea lui Geoană.

Citiţi şi:

Ponta: Singurul cu care Geoană s-a sfătuit în decembrie 2009 a fost Vîntu

Dragnea ar fi fost primul care ar fi solicitat să se ia măsuri împotriva lui Geoană, fiind urmat şi de alţi social-democraţi, susţin surse participante la reuniune. Potrivit acestora, senatorul Ion Toma şi vicepreşedintele PSD Marian Vangheli, consideraţi ca făcând încă parte din tabăra lui Geoană, nu au sărit să-i ia apărarea. Sancţionarea ar fi fost discutată de principiu, fără a se stabili dacă Geoană să fie suspendat din calitatea de membru al partidului. În pauze, pe holuri, la o ţigară, social-democraţii au dezbătut aprins nu doar eventuala suspendare a lui Geoană ci chiar problema excluderii sale din partid, cu consecinţa pierderii funcţiei de preşedinte al Senatului. În PSD se fac deja auzite voci care susţin excluderea lui Geoană, chiar dacă partidul, în urma acestei decizii, partidul ar rămâne fără singura funcţie importantă în stat pe care o deţine. După şedinţa de ieri, Geoană ar urma să dea explicaţii în Biroul Permanent de lunea viitoare, când s-ar putea trezi cu un avertisment. Sursele citate mai afirmă că social-democraţii participanţi la şedinţă au fost instruiţi să servească presei, la unison, aceeaşi explicaţie, despre „domnul Geoană s-a discutat foarte puţin, în treacăt, şi nu despre vreo sancţiune". La fel a sunat şi declaraţia purtătorului de cuvânt al PSD, Radu Moldovan. 

Întâlnirea mai-marilor partidului, de fapt un Birou Permanent informal, ar fi fost pusă la cale marţi seara, la doar o oră după scrisoarea deschisă în care 26 de social-democraţi îi cereau lui Geoană să înceteze atacurile împotriva PSD. Iniţial, reuniunea ar fi trebuit să se desfăşoare la un hotel din Sinaia, dar ulterior a fost ales motelul din localitatea Româneşti, în apropierea  Ploieştiului. Surse din PSD spun că la şedinţă au fost doar anumiţi membrii Biroului Permanent, apropiaţii lui Geoană fiind tăiaţi de pe listă. Printre participanţi s-ar fi numărat secretarul general, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, vicepreşedinţii  partidului Ecaterina Andronescu şi Nicu Bănicioiu, dar şi preşedintele de onoare Ion Iliescu. „Ieşirea lui Geoană este total nepotrivită şi creează o tensiune artificială în partid", a declarat Iliescu pentru „Adevărul". În sală s-au aflat însă şi senatorul Ion Toma şi vicele PSD, Marian Vanghelie, consideraţi susţinători ai lui Geoană.

Recidivă la suspendare

Geoană s.a mai aflat la un monmet dat la un pas de a rămâne temporar fără calitatea de social-democrat. El a riscat suspendarea în primăvara trecută când liderii formaţiunii l-au acuzat iritaţi că declaraţiile sale publice sunt „contrare deciziilor partidului". Preşedintele Senatului a scăpat atunci doar cu interdicţia de a vorbi în numele PSD timp de şase luni.

Scandalul a izbucnit în PSD după ce Mircea Geoană a povestit pe blogul personal despre vizita pe care a făcut-o acasă la Sorin Ovidiu Vântu, în campania electorală din 2009, în noaptea dinaintea confruntării televizate cu contracandidatul său Traian Băsescu. Geoană a susţinut că purtătorul său de cuvânt de la acea vreme, Victor Ponta, l-a învăţat să mintă în privinţa vizitei la Vântu, sugerându-i să spună că a fost acasă la soţie. „Nu, aşa cum nu l-am învăţat să se ducă la Vântu", a replicat Ponta, întrebat dacă l-a sfătuit pe Geoană să nu spună adevărul. Mai mulţi social-democraţi l-au taxat imediat pe Geoană, pe care l-au acuzat într-o scrisoare deschisă de minciună, de înţelegeri secrete cu dan Voiculescu şi Cu Crin Antonescu şi l-au somat să înceteze atacurile împotriva partidului. Semnatarii scrisorii au susţinut că jurnalistul Robert Turcescu ar fi luat parte la întâlnirea dintre Vântu şi Geoană, dar acesta a negat.

Deocamdată, în apărarea lui Geoană au ieşit public doi primari din Dolj, colegiul în care a fost ales. Războiul din PSD se extinde şi în teritoriu. Ei îl critică pe Ponta, tot într-o scrisoare deschisă, reproşându-I acţiunile împotriva lui Geoană. Semnatarii îl acuză pe Ponta că de când a fost ales preşedinte al partidului nu a făcut decât să-şi promoveze socrul prin aranjamente şi soţia europarlamentar şi că se dă peste cap "cu noii baroni" pentru a-l debarca pe Geoană. Cei doi îl critică pe Ponta şi pentru că în loc să se lupte cu "duşmanul PSD (Băsescu)", vrea să distrugă partidul, că "a băut apă după PDL", i-a pus "pumnul în gură lui Geoană".

 "Întâlnirea este informală, nu are valoare de şedinţă statutară a BPN şi este în afara Statutului partidului"

Mircea Geoană preşedintele Senatului

"Geoană, cu multă mizerie în spate"

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat aseară că scandalul Vîntu este o confirmare a deciziei lui de a nu-l desemna pe Geoană să primească onorurile Armatei de 1 Decembrie. „Mircea Geoană este un om care are multă mizerie în spate. Nu puteam umili Armata să-l desemnez", a afirmat Băsescu. Şeful statului i-a acuzat atât pe Geoană, cât şi pe Ponta că mint în privinţa confruntării electorale şi a negat faptul că ar fi primit întrebările în avans. Totuşi, Băsescu susţine că Geoană nu ar trebui schimbat de la şefia Senatului.

 

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite