Ploieşti: Sorin Maiorescu, un artist între bijutieri

Atras de strălucirea metalului preţios a făcut carieră ca bijutier şi gravor şi e mândru de piesele pe care, în 38 de ani, le-a executat cu migală şi pasiune.   

Lui Sorin Maiorescu i-a plăcut din copilărie să facă lucruri migăloase. Când s-a ivit ocazia să dea examen în Ploieşti, la UCECOM, pentru specializarea bijutier, nu a ezitat. „În 1968 m-am înscris şi am promovat, apoi am făcut un contract pe trei ani cu o unitate meşteşugărească, şcoala urmând a fi făcută în Arad şi instruirea practică in Ploieşti. Am absolvit în 1971”, povesteşte Sorin Maiorescu.

A urmat specializarea ca gravor, la Bucureşti, iar în anul 2005 a susţinut examen la Direcţia metale preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului  şi a obţinut atestatul de a marca bijuterii pe propria răspundere. „În şcoală ni se propuneau anumite modele pe care le schiţam, apoi piesa urma să fie executată. La absolvire am făcut un inel cu grad de complexitate mai mare. Am luat nota 9 la practică şi zece la teorie”, îşi aminteşte bijutierul.

Sorin Maiorescu spune că meseria sa necesită foarte multă atenţie, concentrare, stăpânire de sine, şi condiţii care să nu perturbe actul creator. „Trebuie lucrat în linişte, să nu fie atmosfera încărcată de noxe şi apoi depinde de fiecare persoană în parte, de dăruirea ei, de plăcerea de a realiza ceva frumos şi de a avea satisfacţia, la final, că un obiect făcut de mâna ta va dăinui pe mâna unei femei, pe degetul unui bărbat... Când revedem bijuteriile, peste câţiva ani, avem o mare satisfacţie”, mărturiseşte bărbatul.

O lucrare deosebită
Din experienţă ştie că piesele mai greu de făcut sunt cele pe care clienţii le văd într-un catalog sau într-o revistă mai veche. „Identice nu se pot face, nu există copiere în mod perfect. Am făcut la comandă o lucrare în email, o tehnică pe care prima dată au folosit-o egiptenii. Se face modelul respectiv din aur, se face un strat care se aplică peste modelul pregătit, se introduce într-un cuptor şi se arde până la 800-900 de grade, apoi se răceşte, să şlefuieşte sub picătură de apă, se curăţă, se bagă iar într-un cuptor. Piesa deosebită era un inel cu un vultur bicefal”, spune Sorin Maiorescu.

La o lucrare deosebită durează două-trei zile numai gravatul. Cu toate acestea, plăcearea e atât de mare încât nu poţi renunţa. „Am făcut şi pentru familie câte ceva. De exemplu, o tavă din alpaca, gravură inspirată din fauna României, pe margine cu frunze de stejar cu ghinde. Îmi este foarte dragă”, declară Sorin Maiorescu, bărbatul care nu a uitat să-i ofere şi soţiei o parte din priceperea sa. „I-am făcut la ziua una din zilele de naştere un scorpion, un pandantiv. Pe spate i-a gravat data când i-am oferit acest cadou. I-am făcut şi un inel, un model mai rar, cu email”.


Profil
NĂSCUT
23 mai 1952, Ploieşti

EDUCAŢIE
Liceul Al. I. Cuza Ploieşti

FAMILIE
Căsătorit, un copil

EXPERIENŢĂ
De 38 de ani lucrează ca bijutier şi gravor

Întrebări şi răspunsuri
Cum se alege un model?
Trebuie să-i sugerăm clientului ce model i se potriveşte. Ţinem cont de fizionomie, de zodie, dacă vrea pietre, preţioase sau semipreţioase, deoarece fiecare zodie are o piatră norocoasă. Apoi depinde şi de mâna fiecăruia. Dacă are degete mai groase, nu se face o bijuterie care să incomodeze, cu colţurile prea mari, sau, în funcţie de meserie, dacă că e pianist, trebuie ceva fin.

Ce sfat de daţi începătorilor?
Celor care îndrăgesc această meserie le spun că trebuie să persevereze, chiar dacă e mai greu, concurenţa e mare. Sunt multe magazine care vând bijuterii gata făcute. Să nu uite că e mai valoroasă o bijuterie făcută manual decât una care a intră metalul pe o parte într-o maşinărie şi pe partea cealaltă iese un inel.

Ce-i place
În timpul liber mă ocup de vânătoare şi pescuit. E o pasiune la a treia generaţie în familie. Sunt un mare pasionat al tirului sportiv, pe care l-am şi practicat. Şi acum particip la concursuri de tir vânătoresc.

Ce nu-i place
Nu am fost niciodată de acord cu profanarea operelor de artă, cu profanarea monumentelor istorice, cu poluarea naturii, cu persoanele care aruncă hârtii pe jos şi chiar cu poluarea fonică.