Pitesti: Jucăriile periculoase pe tarabele din pieţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti: Jucăriile periculoase pe tarabele din pieţe
Pitesti: Jucăriile periculoase pe tarabele din pieţe

Inspectorii OPC atrag atenţia că pe tarabele din pieţele piteştene sunt astfel de obiecte demontabile, cu piese care pot fi înghiţite, care reprezintă un real pericol pentru copii cu vârste între 0-10 ani.

Dacă ai un copil şi vrei să-i cumperi o jucărie, în Piteşti ai de unde. În pieţe sau pe stradă sunt zeci de tarabe pe care găseşti aproape orice, de la maşinuţe, camioane, puşti şi arcuri, până la păpuşi şi truse de machiaj pentru copii. Nu toate sunt, însă, în regula. Asta pentru că au vârfuri sau muchii ascuţite, care pot înţepa, conţin piese, componente mici care se pot dezlipi sau desface din jucărie şi pot fi înghiţite. Altele sunt mult prea zgomotoase, cele care au motoraşe în special. Dintre cele considerate de inspectorii OPC periculoase, majoritatea au arcuri şuruburi, piuliţe, cabluri, sfori cu care se poate spânzura un copil, sau sunt confecţionate din material textil uşor deteriorabil ori vopsite cu diferiţi coloranţi toxici.
„Sunt foarte atentă la ce cumpăr de pe tarabe. Am un băieţel de şase ani, care, ca toţi puştii, este foarte tentat să pună mâna pe jucăriile de orice gen. Una dintre aceste tentaţii o constituie faimosul pistol cu bile, pe care îl consider cel mai periculos pentru sănătatea lui. Îşi poate scoate ochii cu uşurinţă jucându-se cu el“, explică Maria, o mămică din Piteşti.

Ce trebuie să verifici înainte de a cumpăra
În momentul în vrem să cumpărăm o jucărie pentru copii, inspectorii OPc ne sfătuiesc să fim atenţi la următoarele aspecte: eticheta pe care o are jucăria trebuie să prevadă vârsta pentru care aceasta este recomandată, iar materialul din care e facută trebuie să fie unul netoxic.
„Nu cumpăraţi jucării care îi pot afecta micuţului auzul, jucării cu părţi componente mici ce pot fi înghiţite sau jucării cu vârfuri ascuţite ce pot înţepa şi răni copilaşul sau persoanele din jur. Jucăriile colorate cu vopseluri pe bază de plumb pot cauza intoxicaţii, afectând organe precum creierul, sistemul nervos sau rinichii“, avertizează Violeta Nedelcu, comisar OPC Argeş.

Controalele sunt rare
Ultimul control tematic al OPC Argeş s-a desfăşurat în Piteşti la sfârşitul lunii mai. De atunci, nici urmă de inspector pe lângă tarabele din pieţe, cu toate că fuseseră constatate nereguli grave.
„În cadrul acelui control tematic au fost verificaţi un număr de 15 operatori economici, fiind controlate produse în valoare totală de 9.228,92 lei. Dintre acestea, au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare la 14 operatori economici, aplicându-se 10 amenzi contravenţionale  în valoare de 28.000 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare 210 jucării în valoare de 3.915,1 lei“, a declarat Violeta Nedelea.
Principalele abateri constatate atunci au fost: lipsa denumirii producătorului şi a adresei acestuia, lipsa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor, lipsa traducerii informaţiilor şi/sau a instrucţiunilor şi avertismentelor.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite