Cele mai mari controverse legate de mareşalul Ion Antonescu. Episodul dubios din timpul Răscoalei de la 1907

Alianţa cu Germania lui Hitler este una dintre marile critici aduse lui Antonescu

Una dintre cele mai controversate personalităţi ale istoriei românilor, mareşalul Ion Antonescu a condus statul român timp de patru ani, din 1940 până la 23 august 1944, când a fost înlăturat din funcţie de Regele Mihai şi de partidele politice, în cadrul unei lovituri de stat. Care sunt cele mai mari controverse ce planează asupra sa şi carierei sale, aflaţi din materialul următor.

O controversă foarte puţin dezbătută este legată de începuturile carierei lui Ion Antonescu. Concret, s-a spus despre mareşalul Ion Antonescu că, în timpul răscoalei din 1907, pe când era locotenent, a convins un mare grup de ţărani să nu intre în oraşul Galaţi. Despre acest episod există şi o altă versiune controversată care vine, neaşteptat din afara graniţelor României.

Istoricul german Markus Bauer este un specialist de prestigiu în cercetarea istoriei Europei de Est şi, în special, a istoriei românilor. Într-un articol publicat în limba engleză în revista ”History today” şi intitulat ”Răscoala: ultima revoltă a ţăranilor”, istoricul german îşi propune să discute evoluţia şi urmările ”ultimei răscoale ţărăneşti din Europa“ şi urmările acestei ”incredibile băi de sânge”.

Printre numeroasele informaţii prezentate regăsim una care răstoarnă complet concluziile Enciclopediei României, acreditând ideea că demersurile lui Ion Antonescu, în 1907, la Galaţi, numai paşnice n-au fost: ”Masacrul de la Galaţi. Fără să ezite, ofiţerul Antonescu a ordonat atunci foc. Din rândurile răsculaţilor au căzut 14 persoane, 7 au fost rănite grav, iar numeroase altele rănite mai uşor”.

O altă controversă este legată de alianţa făcută de Antonescu cu Germania lui Hitler. În opinia istoricului Constantin Vasilescu, ”această alianţă, bună sau proastă, a fost singura soluţie pe care mareşalul Ion Antonescu putea să o ia la momentul respectiv. Trebuia să fie aliat cu Germania în orice condiţii pentru a reduce agresivitatea Ungariei, Bulgariei şi în mod special a Uniunii Sovietice. Nici Adolf Hitler nu avea altă soluţie. Prezenţa petrolului la Ploieşti îl obliga să fie aliatul României cu orice preţ. Războiul dintre cele două puteri terestre era inevitabil în 1940 şi România ar fi fost oricum atacată din cauza existenţei petrolului. Uneori, geografia reprezintă din păcate o condamnare sigură pentru unele popoare.”

”Deportarea populaţiei evreieşti rămâne marea pată din cariera lui Antonescu” 

Controverse şi păreri pro şi contra sunt şi legat de deportarea populaţiei evreieşti rămase în Basarabia şi Bucovina. Aici însă, istoricul Constantin Vasilescu este ferm: ”Deportarea populaţiei evreieşti rămâne marea pată din cariera lui Antonescu. A fost o dramă uriaşă, un genocid această deportare începută în toamna lui 1941. Peste 110.033 de persoane au fost luate forţat la est de Nistru. Din cauza condiţiilor precare în care au fost transportate şi apoi s-au stabilit acolo sau a execuţiilor, 59.392 dintre ei au murit până în 1943. Evreii din Odessa au fost, de asemenea, evacuaţi şi, în urma exploziei sediului dintr’un oraş din România, Antonescu a ordonat represalii foarte dure, victimele fiind în marea lor majoritate evrei.”

Mai mulţi istorici au spus că, în contrapartidă, Ion Antonescu nu a luat măsuri dure în ceea ce-i priveşte pe evreii din Vechiul Regat. Istoricul Constantin Vasilescu spune că ”această decizie a lui Antonescu de a nu aproba deportarea evreilor din Vechiul Regat în lagărele de exterminare din Polonia a fost luată în septembrie 1942 la intervenţia Reginei mamă, a unor lideri politici importanţi şi a Statelor Unite. Fără aceste intervenţii ferme, Ion Antonescu i-ar fi deportat fără doar şi poate şi pe evreii din Vechiul Regat şi consecinţele ar fi fost teribile.”