Traficanţi de carne vie reţinuţi de poliţişti VIDEO
0Patru suspecţi de proxenetism au ajuns aseară în arestul Inspectoratului de Poliţie după ce mascaţii au descins în casele lor.Cei patru au obligat cinci tinere, dintre care două minore, să se prostitueze în oraşul Bari, din Italia, de pe urma lor obţinând peste 80.000 de euro.
De doi ani de zile erau filaţi membrii clanului “Mustaţă”, timp în care anchetatorii au strâns suficiente probe pentru a-i acuza pe aceştia de trafic de persoane. În urma a patru descinderi care au avut loc ieri dimineaţă în satul Scheau, comuna Bascov şi în satul Smeura, din comuna Moşoaia, patru bărbaţi au fost aduşi la sediul Direcţiei de Invstigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru audieri.
Membrii grupării, cercetaţi şi pentru alte infracţiuni
“Clanul Mustaţă din municipiul Piteşti este cunoscut pe linia activităţilor infracţionale a faptelor comise cu violenţă şi implicit aceştia desfăşurau activităţi de a teroriza victimele, atât pe teritoriul ţării unde erau racolate şi cazate, cât şi în Italia unde erau exploatate. Pe lângă aceste activităţi, aceştia sunt suspecţi şi în multiple cauze de furturi pe raza judeţului Argeş. Colegii de la Investigaţii Criminale investighează aceste infracţiuni.”, a declarat comisarul şef Iulian Sârbu, şeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate Piteşti.
Anchetatorii au fost uimiţi să constate că pe dinafară, casele suspecţilor păreau dărăpănate, însă în interior domnea luxul. Deşi nu figurau la primării că ar avea vreun venit, aceştia deţineau două maşini de lux, marca BMW seria 5.
Procurorii au decis aseară să emită ordonanţe de reţinere pe numele lui Cristian Mănuţi, de 25 ani, zis “Poetu”, Florian Dragomir, de 39 ani, zis “Cuzea”, Mihai Tănase, de 31 ani, zis “Banea” toţi trei din Comuna Bascov şi Vasile Mustaţă, zis “Anchetă” de 22 ani, din comuna Mosoaia, judeţul Argeş, aceştia urmând a fi propuşi astăzi pentru mandate de arestare pe 29 de zile.
Gruparea acţiona în Argeş şi Cluj
Anchetatorii au stabilit că membrii grupării „Poetu”, care acţiona pe raza judeţelor Argeş şi Cluj, au racolat, în perioada 2009-2011, cinci tinere cu vârsta între 16 şi 20 de ani, care proveneau din familii dezorganizate şi cu un nivel scăzut de pregătire, tocmai pentru a nu fi căutate de nimeni. Fetele erau duse apoi în oraşul Bari, din Italia, unde erau obligate „să facă trotuarul”.
Video de la descinderile poliţiştilor
Fetele erau scoase la produs şi supravegheate în Italia de Florian Dragomir şi Mihai Tănase, care trimiteau banii în ţară prin sisteme de transfer internaţional şi prin şoferii de la firmele de transport internaţional de persoane. Aşa au reuşit membrii clanului să adune de pe urma fetelor peste 80.000 de euro.
Fetele erau vândute între clanuri
În urma descinderilor au fost identificate înscrisuri, procuri notariale emise pe numele traficanţilor, prin care aceştia erau împuterniciţi să plece în străinătate cu victimele minore. Clanul avea legături şi cu alte grupări, iar victimele erau vândute între ele.
“Vă pot preciza că aceşti învinuiţi au o legătură directă şi cu alte persoane care sunt arestate tot de structurile DIICOT.Avem persoane care sunt arestate pentru trafic de persoane şi sunt anchetate şi în cauza aceasta. Concret, este vorba de această vânzare a victimelor în cadrul persoanelor care se ocupă cu racolarea şi constrângerea lor la prostituţie”, a spus procurorul Nicolae Blaga, şeful DIICOT Argeş.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că înainte de a fi audiate, victimele au fost atenţionate de rudele suspecţilor să aibă grijă ce vorbesc.