Patru argeşeni vor să-şi ia viaţa lunar
0Anul acesta 25 de argeşeni şi-au pus capăt vieţii din diverse motive. Tot mai mulţi oameni, ajunşi în situaţii limită, găsesc ca ultimă soluţie la problemele lor sinuciderea. Psihologii atrag atenţia că numărul persoanelor care îşi iau viaţa este în creştere, iar vârsta lor este în scădere.
„Am băut 200 de grame de sodă.Nu mai puteam să suport durerile. Am ciroză şi am vrut să mor!” Aşa îşi începe tulburătoarea poveste Petre Pulpea, de 66 de ani din Valea Cetăţuii. Bărbatul a fost diagnosticat anul trecut cu ciroză hepatică, boala măcinându-l încet. Bărbatul nu a mai suportat durerile şi a încercat să-şi pună capăt zilelor în luna martie a acestui an, după ce şi-a ameninţat familia de câteva ori că va recurge la acest gest. Soţia nu l-a crezut până când, ajuns în pragul disperării din cauza durerilor, bărbatul a băut sodă caustică. A ajuns în stare gravă la spital, existând riscul unor complicaţii, însă medicii au reuşit să-i salveze viaţa.
Acesta este doar unul din cele peste 20 de cazuri de tentative de sinucidere care s-au înregistrat de la începutul anului până acum. Din fericire aceştia au fost salvaţi la timp de rude sau de medicii de la Ambulanţă. Puşi în faţa unor probleme care par fără ieşire, tot mai mulţi argeşeni se lasă cuprinşi de disperare şi încearcă să-şi pună capăt zilelor pentru a-şi rezolva problemele.
Medicii psihologi avertizează că sinuciderea nu este o soluţie, ci doar o alternativă de moment pentru fuga de responsabilitate.
„În general nu există o explicaţie pentru actele disperate. Sinuciderea nu este o alternativă. Este fuga de responsabilitate. Sinuciderea nu numai că ia o viaţă, dar împietează grav şi viaţa celor care nu au nicio vină. Nu există tipare ale oamenilor care recurg la sinucidere. În general este vorba de cei care au simţit un abandon, o lipsă de afectivitate, senzaţia că cei din jur nu te iubesc şi nu te înţeleg. Cel care recurge la acest act a pierdut iubirea, l-a pierdut pe Dumnezeu, s-a pierdut pe sine însuşi”, explică dr. Victoria Irimia.
25 de argeşeni s-au spânzurat
De la începutul anului până acum 25 de argeşeni şi-au pus capăt zilelor, nemaiputând fi opriţi la timp de rude sau salvaţi de medicii de la Ambulanţă. Motivele pentru care aceştia au recurs la un asemenea gest disperat şi necugetat sunt diverse, de la condiţiile materiale precare, la lipsa unui loc de muncă, certurile din familie sau probleme de sănătate ori afecţiuni psihice.
În afară de faptul că numărul sinucigaşilor este în continuă creştere, mai grav este faptul că vârsta lor a scăzut. La gesturi extreme au ajuns să apeleze şi elevii de liceu şi chiar copiii. Lipsa comunicării şi a sprijinului din partea familiei îi determină să-şi pună capăt zilelor din motive banale, precum o notă proastă luată la şcoală sau teama de a nu fi certaţi de părinţi.
„Vârsta suicidului a scăzut dramatic. Sunt situaţii în care copiii aleg o astfel de soluţie.Trebuie să găsim mijloace directe de a ne arăta iubirea pentru a-i încuraja să renunţe la astfel de gesturi”, spune dr. Irimia.
Copiii au început să recurgă la sinucidere
Este cazul a doi copii, o fată de 13 ani care a înghiţit mai multe pastile de paracetamol şi un băiat de 15 ani care a încercat să se spânzure din cauza rezultatelor slabe la învăţătură. Georgian Ciolpan, de 19 ani, elev în clasa a 12-a la Liceul din Stâlpeni, s-a spânzurat în podul casei în luna martie după ce părinţii lui fuseseră chemaţi la şcoală pentru că fiul lor avea note mici şi risca să nu intre în examenul de Bacalaureat. O altă elevă bursieră de 15 ani s-a aruncat în apele barajului din comuna Dragoslavele de teama părinţilor, după ce a rămas însărcinată.
Persoanele care au trecut de curând prin momente dificile, care se retrag în interiorul lor şi se învinovăţesc pentru anumite fapte, care refuză să comunice cu cei din jur sunt cele mai dispuse la sinucidere. Psihologii ne sfătuiesc să fim foarte atenţi cu ei şi chiar dacă suntem copleşiţi de alte griji, să ne facem timp să comunicăm cu ei. Este recomandabil ca din când în când să le amintiţi mesajul creştin şi chiar să-i îndrumăm spre biserică.
Sinucigaşii aleg cel mai des să-şi pună capăt zilelor prin spânzurare, însă se observă o creştere a cazurilor celor care ingerează medicamente sau diverse substanţe toxice pentru a-şi curma viaţa, ori saltul în gol de la o înălţime mare. Au existat anul acesta şi cazuri de oameni care s-au lăsat călcaţi de tren din cauza datoriilor sau care s-au înjunghiat.