Elevii argeșeni, vizitați de polițiști înainte de vacanță
0Polițiștii argeșeni au mers prin școlile generale pentru a-i informa și educa pe elevii de gimnaziu cum să se comporte corect ca să evite eventualele pericole pe perioada vacanței de vară.
Inspectoratul General al Politiei Romane, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalităţii a lansat Campania naţională de informare ”Vacanţă în siguranţă”, în perioada 18-29 iunie, al cărei obiectiv constă în creşterea gradului de informare a elevilor claselor gimnaziale în vederea reducerii riscului de victimizare și implicare a acestora în activităţi infracţionale pe timpul vacanţei.
Astfel, premergător vacanţei de vară, în săptămâna 19 - 22 iunie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J.Argeş împreună cu structurile teritoriale de poliţie au desfăşurat activităţi informativ - preventive în cadrul unităţilor de învăţământ gimnaziale.
În municipiul Piteşti au fost gazde pentru astfel de activităţi Şcoala generală nr. 20, Şcoala generală nr. 15 „Adrian Păunescu” şi Şcoala generală cu clasele I – VIII Tutana din comuna Băiculeşti, fiind abordate teme referitoare la siguranţa rutieră, delicvenţa juvenilă, modalităţile de autoprotecţie, dispariţii de minori, siguranţa pe internet şi comportamentele antisociale.