Neamţ: Traficanţi de carne vie prinşi în flagrant
0Poliţiştii au reuşit să elibereze trei tinere care urmau să fie forţate să se prostitueze în Germania
Magistraţii Tribunalului Neamţ au emis ieri mandat de arestare pentru trei persoane dintr-o reţea care trafica tinere pentru prostituţie în Germania. Costel Ursu (36 de ani), din Piatra Neamţ, Mitică Prisecaru (38 de ani), din Bucureşti şi Maria Gheorghe (58 de ani), din Bucureşti, au fost prinşi în flagrant delict în Capitală, joi dimineaţă, 18 iunie. Cei doi bărbaţi au cumpărat de la Maria Gheorghe, contra sumei de 500 de euro, o tânară în vârstă de 21 de ani din Bucureşti.
Împreună cu o altă victimă, de 18 ani, din Cândeşti (Neamţ), tânăra urma să fie îmbarcată într-un autocar pentru Germania. Ieri dimineaţă, anchetatorii au descins la locuinţa din Piatra Neamţ a lui Dorel Ursu, tatăl lui Costel. Aici au găsit o minoră de 17 ani, care urma să fie traficată tot în Germania.
Cele trei persoane arestate sunt acuzate de săvârşirea infracţiunilor de asociere şi sprijinire a unui grup infracţional, trafic de persoane şi proxenetism. Acuzaţii au făcut deja mai multe victime din diferite părţi ale ţării. „În cursul acestui an, suspecţii au racolat mai multe tinere cărora le promiteau locuri de muncă bine plătite în baruri şi cluburi din Grecia şi Germania. În realitate acestea erau constrânse să practice prostituţia“, a declarat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.