Un turn de apă din Târgu Neamț a fost demolat în cinci secunde VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnul de apă a fost demolat în câteva secunde
Turnul de apă a fost demolat în câteva secunde

Construcția care a aparținut fostei fabrici de stofe „Volvatir" ajunsese într-o stare de degradare și prezenta risc seismic la un cutremur de 6 grade pe scara Richter.

Operațiunea de demolare a avut loc joi, 2 august și a fost precedată de securizarea zonei pentru ca populația să nu fie expusă pericolului. Turnul a fost distrus cu ajutorul dinamitei fixate în mai multe locuri pe construcția din beton.

„Pe terenul aflat în apropierea turnului de apă dorim să facem un post TRAFO și o celulă de medie tensiune, iar asiguratorii nu doreau să asigure restul proprietății din cauza riscului pe care îl prezenta această construcție. Pe platforma fostei  fabrici Volvatir vrem să realizăm o unitate de prelucrare a obiectelor din cauciuc", a spus Constantin Sărmășanu, proprietarul terenului.

Turnul de apă a aparținut societății „Cetatea" Târgu Neamț (fosta fabrică de stofe „Volvatir") , iar în urma expertizei făcute în anul 2000 a reieșit că turnul este expus unui risc seismic la un cutremur mai mare de 6 grade pe scara Richter.

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite