Chilii ilegale ridicate într-un parc naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din timpul construirii corpului de clădire al Mănăstirii de pe Ceahlău
Imagine din timpul construirii corpului de clădire al Mănăstirii de pe Ceahlău

O asociaţie non-guvernamentală a reclamat că anexele Mănăstirii Ceahlău sunt construite într-o zonă protejată. Magistraţii Tribunalului Neamţ urmează să se pronunţe dacă şefii Consiliului Judeţean au emis legal autorizaţia de construire.    

Asociaţia Acţiunea Civică Directă cere Tribunalului Neamţ anularea autorizaţiei de construire în Parcul Naţional Ceahlău a corpului de clădire pentru chiliile călugărilor şi pentru cazarea pelerinilor.

Autorizaţia a fost emisă de Consiliul Judeţean Neamţ în 2004, iar între timp constructorii angajaţi de monahi s-au apucat de treabă. „Autorizaţia a fost eliberată fără a avea avizele cerute de legislaţia de la data respectivă. Este vorba de un aviz obişnuit, care trebuia eliberat de Agenţia de Protecţie a Mediului Neamţ“, a declarat Cristian Grecu, preşedintele Asociaţiei Acţiunea Civică Directă.

Pârâţii se feresc să comenteze procesul

Pe lângă Consiliul Judeţean Neamţ, la acest termen au fost citaţi, ca pârâţi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Mănăstirea Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de pe Ceahlău.

Juristul Mitropoliei Moldovei, preotul Constantin Grigore, a precizat că nu poate da detalii despre proces fără acordul ierarhilor. La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, a declarat că juristul instituţiei va lua la cunoştinţă acest caz.

„Vom vedea în ce constă acţiunea introdusă de respectiva asociaţie nonguvernamentală şi ne vom exprima punctul nostru de vedere“, a precizat Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Prefectura Neamţ admite că autorizaţia de construire a fost emisă fără avizul Academiei Române şi al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, deşi lucrările au fost efectuate în zona specială de protecţie a Parcului Naţional Ceahlău.

„Apreciem că autorizaţia a fost emisă cu încălcarea în parte a prevederilor legale în vigoare la data emiterii“, se precizează în răspunsul dat de prefectul de atunci, Mioara Manea, la plângerea prealabilă a Asociaţiei Acţiunea Civică Directă.

Anexele nu mai pot fi dărâmate
Anularea autorizaţiei de construire nu înseamnă şi demolarea clădirii. „Dacă autorizaţia de construire a unei clădiri deja existente este anulată în instanţă, are loc o expertiză. Obligatoriu, se va dispune intrarea în legalitate“, a declarat Marin Muşat, directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite