VIDEO Protest spontan la Spitalul Municipal: peste 200 de angajaţi sunt nemulţumiţi de scăderile salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest

Peste 200 de salariaţi ai Spitalului Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea au protestat, vineri dimineaţă, în curtea unităţii. Prin protestul spontan organizat, ei cer modificarea legii salarizării de către Guvern şi Parlament, dar şi a regulamentului de sporuri de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

Asistente, infirmiere, fizicieni, laboranţi, biologi, chimişti, dar şi medici din specialităţile care nu au beneficiat de majorară salariale prin aplicarea Legii salarizării unitare, au ieşit la protest.  

Dacă infiermieri, asistentele, fiziokinetoterapeuţi sau alte categorii nu au primit nici un leu în plus la salariul încasat luna aceasta, un fizician a primit cu aproape 600 lei mai puţin decât în luna martie. Cei 250 de manifestanţi reprezintă aproximativ 16% din totalul de 1.500 de angajaţi ai Spitalului Municipal.

Protest la Spitalul Municipal Dr Gavril Curteanu din Oradea

Protestul a durat aproximativ 15 minute, timp în care manifestanţii nu au scandat, ci doar au afişat pancarte cu mesaje precum "În sănătate există şi TESA", "Vrem să nu mai fim uitaţi", "Fără TESA spitalele nu pot funcţiona!", "Dreptate pentru TESA", după care angajaţii s-au întors la muncă.

Potrivit asistentei Ana Mihuţ, liderul Sindicatului Sanitas din spital, aceste manifestări vor continua până când revendicările salariaţilor vor fi satisfăcute.

Proteste precum cel de la Oradea au avut loc, săptămâna aceasta, în mai multe oraşe din ţară.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite