Fata cu „magnetul” în coloană vindecă de la distanță și își pornește calculatorul cu puterea gândului
0Orădeanca Anamaria Făcăleţ şi-a îngrijorat familia la naştere, fiindcă întregul ei corp emana o căldură ieşită din comun. Abia la vârsta de nouă ani a înţeles că are bioenergie, când şi-a lipit de piept un fier de călcat şi alte obiecte. De trei ani, de când a învăţat să-şi folosească pozitiv biomagnetismul, a vindecat peste o mie de persoane.
Din primele zile de viaţă Anamaria a fost un copil special. Mâinile şi picioarele îi ardeau atât de puternic încât părinţii au dus-o la medic, neliniştiţi că micuţa ar avea o febră misterioasă. „Medicul Gavril Curteanu, al cărui nume îl poartă acum spitalul municipal din Oradea, i-a spus mamei să stea liniştită fiindcă sunt sănătoasă şi că nu am febră, ci cu totul altceva, care va fi descoperit peste ani", povesteşte Anamaria. La vârsta de nouă ani, a văzut la TV o femeie care îşi lipea pe piept diverse obiecte. A ştiut imediat că şi ea poate să facă acelaşi lucru. S-a dezbrăcat şi şi-a pus pe piept o farfurie, intrând astfel în camera părinţilor. „Au fost şocaţi. Prima lor reacţie a fost să-mi facă poze. A doua zi dimineaţa m-au dus la doctor, care le-a spus că am bioenergie, o putere pe care o voi putea dezvolta în timp", relatează bioenergoterapeutul.
Dă click pe poză pentru a vizualiza o galerie foto cu Anamaria ţinând pe pălmi diverse obiecte
Porneşte alarmele
Întreaga ei viaţă, Anamaria a trebuit să se comporte ca un copil normal, în ciuda faptului că poate să aprindă becurile într-o sală numai cu puterea gândului sau că schimbă canalele la TV fără să folosească o telecomandă. „Într-o zi eram la şcoală, în bancă. M-am gândit doar că aş vrea să intru pe messenger si mi-am pornit, fără să-mi dau seama, calculatorul de acasă", spune Anamaria. Arderea becurilor, stricarea calculatorului sau declanşarea alarmelor în supermarket sunt numai câteva dintre efectele energiei sale ieşite din comun. Dacă până la vârsta de 15 ani puterile sale s-au manifestat în această manieră, ulterior, după ce a urmat anumite cursuri de bioenergie, abilităţile sale au ajutat la vindecarea a peste o mie de persoane. „Înainte de a face cursurile nu ştiam să-mi folosesc energia pentru a vindeca, fără să atrag asupra mea durerile respective", spune Anamaria, recunoscând că acum are nevoie să vindece oameni, pentru a se simţi ea însăşi bine.
O şedinţă de bioenergie costă 50 de lei şi durează de la 15 minute la o oră, în funcţie de gravitatea bolii. Anamaria spune că-şi poate trata pacienţii şi de la distanţă.