GALERIE FOTO Pompierii bihoreni au făcut concurs de salvat vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Oamenii focului" din Bihor au uitat pentru câteva ore de urgenţe sau probleme cotidiene şi au pus în aplicare ceea ce ştiu să facă cel mai bine în cadrul unei întreceri inter-departamentale.

Pompierii din Departamentele de Urgenţă Salonta, Marghita şi Oradea s-au luptat astăzi pentru titlul de cel mai bun salvator. Trei echipaje de câte 10 membri s-au întrecut la proba prin care salvează o viaţă dintr-un incendiu la înălţime, au trecut printr-o cursă cu obstacole pe o distanţă de 100 de metri şi au participat la intervenţii cu motopompa. „Acest concurs între inspectorate are o tradiţie de zeci de ani şi este foarte util pentru pompieri. Îi motivează, îi ajută să se pregătească pentru cele mai dificile intervenţii şi îi învaţă în acelaşi timp cum să munească în echipă”, a spus purtătorul de cuvânt Cristian Herţe.

Click aici pentru a vedea o GALERIE FOTO de la întrecerea pompierilor!

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite