Absolvenţii de top de la Universitatea din Oradea vor carieră în România
0Cei mai buni studenţi care finalizează studiile la Oradea vor să îşi încerce norocul în ţară. Cu toate că recunosc că au mai multe oportunităţi în afara graniţelor României, absolvenţii de top orădeni îşi văd viitorul carierei aici.
Printre absolvenţii generaţiei 2010 ai Universităţii din Oradea se regăsesc trei care au finalizat studiile cu media 10. Ei sunt mândria Universităţii şi a părinţilor şi chiar dacă sunt tentaţi de mirajul joburilor europene, vor carieră în România. „Nu am luat în calcul posibilitatea de a pleca din România. Pentru mine familia e foarte importantă şi nu vreau să plec”, ne-a explicat Raluca Răpsigan, absolventă de engleză-germană. Ea spune că în acest moment îşi doreşte un post de traducător şi că va încerca pe acestă opţiune să îşi creeze o carieră. „Mă gândesc acum la un job de traducător, iar anul viitor aş dori să îmi dau examenul de titularizare în caz că mă va tenta să predau”, spune tânăra.
Mikloş Radu consideră că specializarea sa este de actualitate şi că pe viitor turismul va cunoaşte o dezvoltare masivă. „Având în vedere că sunt absolvent de turism am încredere că această ramură se va dezvolta mult. Chiar dacă nu vom produce tot vom dezvolta turismul. Nu plec din ţară, iar dacă aş face-o ar fi pentru a dobândi o oarecare experienţă şi pentru scurtă durată”, spune Radu.
Oferte limitate
În aceeaşi categorie, a studenţilor de nota 10, este şi Floare Ruşti, care este la fel de hotărâtă să rămână în ţară. „Nu plec pentru că există posibilităţi şi aici. Eu am primit ofertă cu un loc de muncă în domeniu”, spune absolventa de Controlul şi expertiza produselor alimentare.
Nu numai studenţii români aleg ţara noastră pentru startul carierei. Inder Mohamud Shakell din Mauritius se arată tentat de posibilitatea de a deveni medic în România.
Ce şanse au absolvenţii pe criză?
„Există unii angajatori care doresc să recruteze absolvenţi fără experienţă şi să îi pregătească. Cele mai multe posibiltăţi pentru absolvenţi sunt în domeniul IT, finanţe-bănci şi asigurări. Pe partea de inginerie la ora actuală se cere experienţă”, spune Lavinia Catrinar, manager la firma de recrutare Public Euroconsulting.