Iaşi: Regiunea pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Regiunea pe scurt
Iaşi: Regiunea pe scurt

Aflaţi care sunt cele mai importante subiecte analizate astăzi, în ediţiile regionale din Moldova ale ziarului „Adevărul de Seară”

Suceava
Piste pentru cărucioare de copii

În Suceava, pistele pentru biciclişti sunt folosite de toţi, mai puţin de cei care ar trebui să beneficieze de ele. Biciciştii suţin că aceste piste nu-i ajută prea mult, întrucât trebuie să-şi împartă teritoriul, şi aşa îngust, cu pietonii. Şi totuşi, există o anumită categorie care le apreciază. „Sunt bune pentru că ies în fiecare zi cu nepotul la plimbare şi mă ajută să ghidez căruciorul pe o direcţie”, povesteşte Georgeta Maticiuc, pensionară. (Adrian Vultur)


Botoşani

Taximetrişti petrecăreţi reclamaţi

Mai mulţi botoşăneni s-au plans prefectului că sunt nevoiţi să asculte aproape în fiecare noapte manele. Muzica, care-i deranjează atât de tare, provine de la taximetriştii care dau volumul casetofonului din maşină la maxim.
O comisie alcătuită din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisari ai Gărzii de Mediu şi ai Gărzii Financiare vor verifica toate locurile care ar putea deranja fonic cetăţenii. Cei prinşi pe picior greşit riscă amenzi de 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice. (Anca Nechita)


Bacău
Pacienţi operaţi gratuit de somităţi ale medicinei

În acest weekend, Spitalul de Urgenţă din Moineşti va găzdui un maraton medical susţinut de trei doctori renumiţi din străinătate şi mai mulţi profesori de la universităţile de medicină din România. Aceştia vor face echipă, în sălile de operaţie, cu chirurgi din judeţul Bacău. Timp de două zile, medicii vor opera, după tehnici de ultimă oră, 12 pacienţi cu afecţiuni diverse. (Cezara Duţă)

Piatra Neamţ
Casa care are ieşire prin curtea şcolii

Accesul într-un imobil din centrul oraşului se poate face doar de pe terenul de sport al Şcolii nr. 3. „Am poartă mică şi poartă mare, care dau în curtea şcolii. De asemenea, am o uşă exterioară la garaj, care dă în terenul de sport al şcolii. Nu există altă posibilitate “, spune Ion Ciobanu, proprietarul. Acesta se înţelege bine cu conducerea unităţii de învăţământ care i-a dat o cheie de la lacătul cu care sunt încuiate porţile şcolii. (Michael Balint)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite