Iasi: Ionel Cococi: Românul care „a îmblânzit“ lutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vine de patru ani la Târgul de Ceramică „Cucuteni - 5000“ de la Iaşi, iar vasele care iau viaţă din mâinile sale au fost expuse în diverse colţuri ale lumii

Ionel Cococi a descoperit tainele olăritului la 31 de ani, în urma unei întâmplări care i-a schimbat existenţa. „În 2000, în localitatea în care trăiam, s-a desfăşurat un proiect de reînviere a ceramicii neolitice de Vădastra, la care au luat parte profesori de la mai multe universităţi din lume. Îniţial m-am oferit ca voluntar în acest proiect. Trebuia să-i transport cu maşina personală dintr-un loc în altul. Până la acea dată n-am avut nicio legătură cu olăritul”, îşi aminteşte meşterul. Înainte de a deprinde tainele ceramicii a terminat Liceul de Construcţii Maşini, a lucrat în armată şapte ani, iar apoi în comerţ.

„Din curiozitate am încercat, singur, acasă, să fac ceea ce vroiau cei implicaţi în proiectul derulat în 2000 să obţină: vase, replici ale ceramicii neolitice de Vădastra”, explică Ionel Cococi. A modelat primul vas în urmă cu nouă ani, iar creaţia mâinilor sale a ajuns în expoziţii din Germania şi Marea Britanie. „Eram o persoană fără pregătire, dar cu îndemânare şi suflet. Acesta a fost destinul meu. Sunt primul olar din Vădastra după 7.500 de ani”, susţine meşterul.

Comunicarea cu lutul şi focul

Ionel Cococi a muncit doi ani până să înveţe tainele lutului şi ale focului. „Trebuie să comunici foarte bine cu lutul, este o materie din care poţi să obţii ce vrei dacă o respecţi. Până acum, pe mine nu m-a dezamăgit. Apoi, am învăţat să comunic cu focul”, îşi aminteşte meşterul. Pentru a realiza un vas trebuie chiar şi zece zile. „Ai nevoie de mult timp, răbdare şi nu neapărat de efort fizic”, explică meşterul. Materia primă este obţinută din apropierea casei sale de la Vădastra, unde lutul este scos de la doi metri adâncime. Artisul ceramist este instructor la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Slatina, unde predă unei clase de 24 de elevi, în comuna Vădastra. „Este o clasă externă a şcolii din Slatina. Clasa este susţinută de la Consiliul Judeţean Olt”, afirmă olarul.

Totodată, meşterul este student în anul al II-lea la Facultatea de Istorie. „Am considerat că trebuie să ştiu despre ce vorbesc atunci când îmi prezint obiectele care reprezintă o cultură atât de veche”, explică meşterul.

Obiecte pentru cunoscători

Olteanul a ştiut să-şi impună creaţiile şi consideră că a adus pe piaţă un model arhaic, care place cunoscătorilor.
„Clienţii mei sunt un segment mai aparte, strict limitat. Obiectele create de mine sunt pentru iubitorii şi cunoscătorii de artă, colecţionari, dar şi pentru oamenii care-şi permit să achiziţioneze adevărate valori”, a afirmat Cococi. Meşterul a participat cu expoziţii în Franţa, Belgia, Italia şi Bulgaria.


Cultura Vădastra

Este o cultură reprezentativă pentru zona de est şi sud-est a Olteniei în epoca Neoliticului Mijlociu. Tehnica de execuţie a vasului este una rudimentară. „Cultura de Vădastra are o vechime de peste 7500 de ani şi se poate spune că este «mama» Cucuteniului”, explică meşterul.

Profil

Născut: 1 iunie 1969, Vădastra, judeţul Olt
Educaţie: student în anul al II-lea la Facultatea de Istorie
Experienţă: 9 ani de olărit
Familie: căsătorit, are un băiat de trei ani şi jumătate

ce-i place

Meşterului îi plac sinceritata şi adevărul, chiar dacă uneori dor. Susţine că a pus suflet în orice. „Acum sunt satisfăcut profesional şi sufleteşte pentru că am avut ocazia să cunoasc locuri din ţară şi străinătate. Este o meserie care m-a personalizat”, afirmă olarul.

ce nu-i place

Este trist că nu ne valorificăm istoria pe care călcăm la orice pas. „Sunt foarte mulţi oameni cărora le fuge ochiul către luciu şi sclipici”, susţine Ionel Cococi. Este surprins de modul în care trăiesc oamenii şi că tot mai mulţi sunt dependenţi de calculator şi de telefon.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite