Iaşi: 20 de persoane, printre care şi funcţionari, ridicate pentru afaceri dubioase cu terenuri (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane, printre care şi funcţionari publici, au fost ridicate în această dimineaţă de procurorii DIICOT. Suspecţii ar fi făcut tranzacţii cu imobile şi terenuri folosind documente falsificate.

Ora 20.00 Alte persoane au trecut prin faţa procurorilor: Valentin Codru Condurache, expert topometrist, cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Constantin Ion Mihu, paznic, cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, complicitate la fals şi uz de fals, şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Acesta din urmă a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. „Domnul Mihu a refuzat să dea declaraţii. În schimb, domnul Condurache a susţinut că este nevinovat“, a precizat avocatul Gertruda Dămătăr, apărătorul celor doi.

Ora 19.40 Avocatul lui Cosmin Radu, angajat al OCPI Iaşi: „Am fost chemat pentru Cosmin Radu. Nu ştiu ce acuzaţii i se aduc“, a spus avocatul Remus Morar, la Parchet.

Ora 17.45 Alte persoane implicate în anchetă: Minuş Condurache, Florin Sterea şi soţia acestuia. Ultimii doi sunt cercetaţi pentru înşelăciune, fals şi uz de fals. „Clientul meu a fost audiat şi i s-a dat interdicţia de a părăsi ţara. Clienta mea urmează să fie adusă de la Poliţie pentru audieri“, a declarat avocatul Cezar Mîţă Baciu, apărătorul familiei Sterea.

Ora 17.23 O studentă la Drept, printre persoanele audiate de procurori. Maria Răduc a fost adusă în faţa anchetatorilor împreună cu soţul său. În urma audierii, împotriva ieşencei a fost luată măsura obligării de a nu părăsi ţara. „Clienta mea meste cercetată pentru înşelăciune, fals şi uz de fals. Şi-a rezervat dreptul de a nu da declaraţii. Nu a fost reţinută de procurori“, a precizat avocatul Alin Tomulescu, apărătorul Mariei Răduc.

Ora 17.05 Alte trei persoane au fost aduse la Parchet pentru audieri. Cătălin Biciuşcă, avocatul lui Ciprian Maftei, registrator la OCPI vizat de ancheta procurorilor DIICOT,  spune că, deocamdată, nu a fost informat de motivele pentru care clientul său va da ochii cu anchetatorii. „Clientul meu este registrator la Cadastru. Nu ştiu de ce este acuzat. Urmează să vedem când va fi audiat iar acest lucru se va întâmpla probabil pe la miezul nopţii“, a spus avocatul Cătălin Biciuşcă, avocatul lui Ciprian Maftei.

Ora 16.45: Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, investigaţia DIICOT vizează şi doi avocaţi stagiari.

Ora 16.30 Audierile la Parchet au început de aproape o oră. În această seară urmează să mai fie aduse la audieri şi alte persoane vizate de ancheta DIICOT legată de tranzacţii dubioase cu terenuri în Iaşi.

Ora 16.00 Procurorii DIICOT au remis un comunicat de presă în care descriu cum opera reţeaua falsificatorilor de terenuri. "Membrii grupării  identificau terenuri situate în zone centrale ale municipiului Iaşi, proprietatea Consiliului Local Iaşi, neocupate şi fără intabulare, şi falsificau actele de provenienţă ale acestora (contracte de vânzare-cumpărare autentificate la fostul Notariat de Stat, certificate de moştenitor, hotărâri judecătoreşti). Folosind aceste documente falsificate, inculpaţii cumpărau aparent legal terenurile, prin întocmirea de contracte de vânzare-cumpărare simulate, imobilele fiind astfel introduse în circuitul civil şi revândute unor cumpărători de bună credinţă", se arată în comunicatul anchetatorilor.

O parte din învinuiţi se ocupau de întocmirea documentaţiei cadastrale, ce conţinea date neconforme realităţii şi de certificarea datelor înscrise în documentaţie, iar învinuiţii angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi efectuau operaţiunile de intabulare, deşi terenurile nu erau identificate cu numere topografice ori se aflau pe alte amplasamente ori pentru acestea nu existau documentele originale de provenienţă.

Ora 13.30 Avocaţii şi cei vizaţi de ancheta DIICOT au fost chemaţi la Parchet unde vor începe audierile. Totodată, grefiera Violeta Osoianu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi este vizată de verificările DIICOT.

Iaşi: Tranzacţii cu terenuri în zone rezidenţiale pe numele grefierei cercetate de DIICOT

Ora 14.30 Unul dintre terenurile care ar fi fost vândut de două ori este pe strada Cazărmilor, în Păcurari. Percheziţiile DIICOT s-au încheiat în jurul orei 13.00.

Ora 14.00 Un al treilea angajat de la Cadastru este vizat de ancheta DIICOT. Procurorii l-au reţinut pe Cosmin Radu, consiler la OCPI. Acesta este în concediu de paternitate de câteva luni. „Este angajat la noi, dar are contractul de muncă suspendat fiind în concediu de creştere a copilului. Nu avea obligaţia să ne informeze dacă este vizat de anchetă“, au spus reprezentanţii OCPI. 

Ora 12.30 La sediul Poliţiei au fost aduse mai multe calculatoare şi documente ridicate din locuinţele persoanelor reţinute astăzi de DIICOT.

Au fost ridicate probe şi duse la Poliţie

Ora 11.39 Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, trei terenuri din zonele Tătăraşi, Nicolina şi Păcurari ar fi fost vândute de două ori.

Ora 11.30 Fostul consilier judeţean Dumitru Rădăuceanu a fost chemat şi el la audieri. „Nu ştiu despre ce e vorba. Eu am fost chemat ca martor", a spus fostul consilier judeţean.

Mai mulţi avocaţi ai unor intermediari care vindeau terenurile aşteaptă pe holurile IPJ Iaşi să ia legătura cu clienţii lor.

Au fost ridicate probe şi duse la Poliţie

Ora 11.26 Persoanele reţinute vor fi aduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Acestea vor da declaraţii în faţa procurorilor DIICOT Iaşi şi Bucureşti. Angajaţii de la OCPI vizaţi de anchetă sunt Ovidiu Pleşescu şi Ciprian Maftei.

Ora 9.25 "Un inspector şi un registrator au anunţat că nu pot veni la serviciu pentru că au nişte probleme. Inspectorul a precizat că  acasă la el se desfăşoară o percheziţie. Acum câteva luni am descoperit împreună cu nişte Birouri Notariale, mai multe tranzacţii imobiliare făcute ilegal şi am sesizat organele competente. Nu ştiu dacă cele două cazuri au legătură", a declarat Narciza Nedelcu, director OCPI Iaşi.

Ora 09.16 Potrivit unor surse judiciare, unul dintre obiectele cercetărilor vizează vinderea de două ori a unui teren în zona Păcurari, operaţiune în care ar fi implicaţi şi angajaţi de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI).

„Două persoane au indicat că nu pot veni azi la muncă. Este vorba despre un inginer de la Seviciul Cadastru şi un registrator la serviciul de publicitate imobiliară. Dacă se va determina că angajaţi ai serviciului de cadastru au încălcat legea, acestea vor suporta consecinţele", a indicat Eliza Chirica, purtător de cuvânt al OCPI.

Ora 8.48 La această oră au loc 17 percheziţii în municipiul Iaşi.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, mai multe persoane ar fi falsificat documente, în bază cărora au fost vândute terenuri din centrul Iaşiului. Membrii reţelei ar fi acţionat cu complicitatea unor funcţionari publici din Primărie şi de la Cadastru.

Cadastru Iaşi

Aproximativ 20 de persoane au fost reţinute.

Acţiunea este coordonată de DIICOT- Structura Centrală.

Vom reveni cu amănunte.

Pentru ultimele informaţii din Iaşi daţi click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite