Cum a ajuns un poliţist să fie despăgubit cu o sumă uriaşă pentru câteva vorbe grele: „Îţi rup picioarele”
0Judecătorii ieşeni au condamnat la închisoare cu executare un bărbat din Iaşi care a ameninţat un poliţist local aflat în timpul serviciului. Funcţionarul a fost şi despăgubit cu 10.000 de lei, drept daune morale.
Magistraţii ieşeni au stabilit o pedeapsă definitivă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Cristian Ababei, perioadă din care i se va scădea însă un an, petrecut deja în puşcărie.
Ababei a fost găsit vinovat de ultraj, victima sa din acest dosar fiind Ştefan Avârvarei, fostul şef al Serviciului Control Urbanism, Afişaj Stradal de la Poliţia Locală din Iaşi. Avârvarei a rămas fără această funcţie după ce numele său a apărut în scandalul „Amanta“ – dosar în care fostul primar Nichita este judecat pentru că ar fi folosit
Poliţia Locală pentru a-şi urmări iubita. Avârvarei ar fi fost unui dintre cei care îi ascultau ordinele lui Nichita, el recunoscând fapta şi fiind condamnat cu suspendare.
Avârvarei a fost ultragiat de Ababei înainte de a izbucni scandalul în care a fost implicat primarul Iaşului. În octombrie 2014, înainte de sărbătoarea Sfintei Parascheva, Avârvarei (foto dreapta) a controlat un cort din zona Halei Centrale ce îi aparţinea lui Ababei. Poliţistul i-a reproşat că amplasamentul cortului nu este legal, Cristian Ababei înfuriindu-se.
„Inculpatul a devenit violent în limbaj, adresând injurii şi proferând ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea faţă de angajatul Poliţiei Locale Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu: «dacă mă muţi, te omor, te fac eu pe tine, te bag în puşcărie!», «o să-ţi rup picioarele!». Odată cu ameninţările adresate Şefului Serviciului Control Urbanism din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, inculpatul Ababei Cristian s-a repezit spre persoana vătămată încercând să o lovească cu pumnul“, se arată în motivarea instanţei.
Judecătorii au mai arătat că intervenţia a doi agenţi ai Poliţiei Locale a făcut ca Avârvarei să nu fie lovit de Ababei. Ulterior acestui incident, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie. Prima instanţă a stabilit ca Ababei să achite daune de 10.000 de lei poliţistului local. În sentinţa Curţii de Apel se arată că aceşti bani ar fi fost plătiţi deja.