Bolid de lux făcut praf la scurt timp după ce a fost luat din reprezentanţă. Cum a reuşit un şofer de Audi A4 să distrugă maşina după 500 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a fost avariată serios FOTO Atenţie Poliţia Iaşi
Maşina a fost avariată serios FOTO Atenţie Poliţia Iaşi

„Performanţă” ruşinoasă pentru un bărbat de 47 de ani, din Iaşi, care a reuşit să distrugă o maşină de lux marca Audi A4 la scurt timp după ce a cumpărat-o.

Individul a fost implicat într-un accident rutier ce a avut loc în seara zilei de 8 iulie, în jurul orei 22.45. Atunci, individul mergea dinspre Tehnopolis către Podu Roş şi, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp.

Impactul a fost puternic, airbagurile maşinii declanşându-se şi partea superioară a acesteia fiind serios avariată. Un martor a sunat la 112 şi la faţa locului au ajuns reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

„Conducătorul auto emana halenă alcoolică şi a fost testat cu etilotestul rezultând o valoarea mai mare de 0,4 ml/l în aerul pur expirat”, ne-a transmis Ioana Buştiuc, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Potrivit Atenţie Poliţia Iaşi, maşina avariată avea 500 de kilometri „la bord” iar alcoolemia în aer a bărbatului a fost de 0,9 mg/l în aerul expirat. Individul a fost dus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite