Tragedie într-o familie de hunedoreni: un copil de şase ani a murit după ce a căzut într-un canal colector

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cum a murit copilul. FOTO: zhd.ro
Anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cum a murit copilul. FOTO: zhd.ro

Un copil în vârstă de şase ani a murit după ce a căzut într-un canal colector, al cărui capac fusese luat de hoţi. Tragedia s-a petrecut în comuna Ilia, în zona gării din localitate.

Un copil în vârstă de şase ani a fost găsit decedat, în localitatea Ilia.

Trupul micuţului a fost descoperit în această seară, într-un canal colector.

Anchetatorii au stabilit că băiatul căzuse în acest canal, situat în vecinătatea locuinţei de serviciu a tatălui său, din zona staţiei CFR Ilia. Fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care acesta şi-a pierdut viaţa.

„Pompierii au scos trupul copilului din canal, însă acesta era fără suflare”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

"Echipajul de pompieri cu ajutorul echipamentelor de salvare a extras, din fosa septică, corpul copilului aflat la aproximativ 2 metri sub nivelul solului.În această situaţie, paramedicii SMURD nu au mai aplicat protocolul de resuscitare deoarece trupul băieţelului, de doar 6 ani, prezenta rigiditate cadaverică" - ISU Hunedoara.

Părinţii minorului au sesizat dispariţia lui în cursul acestei seri şi l-au căutat îngrijoraţi. Ei au fost cei care au observat copilul zăcând fără suflare, în canalul al cărui capac, furat de hoţii de fier vechi, fusese înlocuit cu o traversă.

Vă recomandăm şi:

Cei mai frumoşi români. Poliţistul Florin Bolosin a înfiat doi copii şi s-a luptat pentru pruncul lepădat în ghenă

Trupul unei femei decedate de o lună a fost descoperit într-un apartament

VIDEO Scenă absurdă: cum au fost primiţi în Deva tinerii reţinuţi pentru violarea unei minore de 13 ani

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite