Hunedoara: Păcăliţi cu locuri de muncă în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plină criză a locurilor de muncă au apărut ţeparii care încasează bani oferind contracte fictive.


Trei bărbaţi din Haţeg au depus o plângere la Poliţie acuzând că au fost înşelaţi de o persoană care le-a promis că le va facilita încheierea unor contracte de muncă în Germania. Culmea este că niciunul dintre cei trei nu a ştiut să spună cum se numeşte persoana respectivă şi nu aveau nicio dată contact. Cu toate acestea fiecare a plătit câte 30 de euro pentru a un loc de muncă în Germania.

Racolaţi prin anunţuri lipite pe garduri

“Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul recruta persoanele interesate de a lucra în agricultură prin anunţuri de mică publicitate stradală. După încasarea sumei de bani, bărbatul le-a eliberat părţilor vătămate un contract de muncă fictiv, ale cărui clauze nu au fost respectate. În urma sesizărilor primite, poliţiştii au declanşat o anchetă şi efectuează cercetări pentru identificarea autorului” a declarat Bogdan Niţu purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara.

 Poliţiştii le recomandă celor interesaţi de un loc de muncă în străinătate să apeleze la serviciile unei societăţi autorizate în intermedierea forţei de muncă, recunoscută de Ministerul Muncii şi să studieze cu atenţie clauzele contractuale.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite