FOTO Cele mai bizare arme din Al Doilea Război Mondial: tancurile subacvatice ale naziştilor şi câinii anti-tanc din URSS
0
Al Doilea Război Mondial a făcut circa 100 de milioane de victime, potrivit istoricilor, şi a fost marcat de investiţii nemaiîntâlnite vreodată în construcţia de arme şi armament. Unele proiecte militare au depăşit aproape orice imaginaţie.
Cel mai mare război din istoria omenirii a adus o serie de premiere în istoria militară, folosirea unor arme şi vehicule de război cu totul neobişnuite. Iată câteva dintre cele mai bizare:
Tauchpanzer – tancurile care se deplasau pe fundul mării
Tancurile de scufundare au fost construite de nazişti pentru a fi utilizate în Operaţiunea Leul de Mare, care viza invadarea Marii Britanii. Tancurile subacvatice urmau să fie lăsate sub apă de-a lungul coastelor britanice, pentru a călători pe fundul mării şi a ieşi la ţărm în sprijinul soldaţilor care aterizau pe plajele din Marea Britanie.
Tancurile modificate erau complet impermeabile, aveau supape de evacuare cu sens unic, garnituri gonflabile pentru inelele turelei şi un furtun ataşat la un dispozitiv de flotare pentru a obţine aer pentru motor. Motorul tancului fusese modificat pentru a permite răcirea cu apă de mare, iar ţevile de eşapament erau prevăzute cu supape de descărcare. Apa infiltrată în tanc putea fi eliminată cu pompe interioare. Navigaţia sub apă era făcută cu ajutorul unui giroscop direcţional şi cu ajutorul instrucţiunilor radio date de operatori de pe barjele de transport. Modificările făceau ca Tauchpanzerele să poată fi folosite maximul 20 de minute sub apă, la o adâncime de până la 15 metri. Au fost construite mai mult de 150 de astfel de tancuri, pentru Operaţiunea Leul de Mare, care însă a fost anulată. Mai târziu unele dintre aceste tancuri au fost utilizate la traversarea râului Bug, în timpul invaziei Germaniei Naziste în Uniunea Sovietică.
Schwimmpanzer – blindatele plutitoare de război
Tancurile plutitoare Schwimmpanzer II, care urmau să fie folosite, de asemenea, de nazişti, în Operaţiunea Leul de Mare, aveau până la nouă tone, însă puteau să plutească după ataşarea unor flotoare, confecţionate din aluminiu şi umplute cu fibre neturale de capochier. Propulsia tancurilor era asigurată de şenile care, prin intermediul unor tije, erau legate la axul unei elice. Tancurile se puteau deplasa prin apă cu 5,7 km/h. Tunul de 280 mm şi mitraliera erau operaţionale chiar şi în timpul în care tancul îşi croia drumul prin apă. Schwimmpanzer II puteau fi lansate de la bordul unor barje modificate. Germanii au transformat peste 50 de tancuri obişnuite în blindate amfibii mai înainte ca operaţiunea să fie contramandată. Tancuri cu caracteristici similare au fost folosite şi de Aliaţi.
Morser Karl – cel mai mare obuzier
Mörser Karl, cunoscut şi sub numele de Thor sau Karl-Gerät, a fost cea mai mare armă autopropulsată creată în anii celui De-al Doilea Război Mondial. Mortierul folosea ca muniţie proiectile cu diametrul de până la 60 centimetri şi greutatea de 2.170 kilograme, iar raza de acţiune pentru cele mai uşoare proiectile era de 10 kilometri. Fiecare mortier trebuia însoţit de o macara, o remorcă şi câteva tancuri modificate pentru transportul proiectilelor. Şapte astfel de obuziere uriaşe au fost construite la sfârşitul anilor 1930 de compania Rheinmetall . Şase dintre ele au purtat numele Adam, Eva, Thor, Odin, Loki şi Ziu. Vehiculele cântăreau 124 de tone fiecare şi erau transportate pe şine. Pentru a fi transportate pe distanţe lungi, ele erau dezasamblate. Au fost folosite în confruntările cu Armata Roşie, iar printre realizările lor a fost distrugerea fortăreţei sovietice de la Sevastopol. Treptat au devenit mai puţin utile, fiind prea greoaie şi evidente pentru a putea evita atacurile aeriene. Cele mai multe au fost distruse sau capturate de Aliaţi şi transformate în fiare vechi. Unul dintre ele a fost expus la Muzeul de tancuri Kubinka şi este marcat cu numele de Nr. I Adam.
Câinii anti-tanc
Câinii anti-tanc au fost folosiţi în Al Doilea Război Mondial în special de forţele armate ale Uniunii Sovietice, pentru a opri avansarea naziştilor. În timpul pregătirii, câinii erau înfometaţi, iar mâncarea era plasată sub tancuri, pentru a fi învăţaţi să o caute sub ele. Pe câmpul de luptă, fiecare câine era echipat cu 10 – 12 kilograme de explozibil şi un detonator îi era ataşat sub forma unei antene. Când câinele ajungea sub tancurile inamice, pârhia care intra în contact cu plafonul tancului declanşa explozia, care ar fi distrus rezervorul tancului. Unii istorici susţin că aceşti câini s-au dovedit mai puţin eficienţi, deoarece mulţi erau speriaţi de focurile de armă şi fugeau înapoi de unde erau lansaţi, cu riscul chiar de a detona explozibilul în tabăra rusă. Sovieticii au susţinut că metoda folosirii câinilor ar fi distrus 300 de tancuri germane. Porumbei şi chiar lilieci, dotaţi cu explozibil, au fost folosiţi, de asemenea, în confruntările armate, pentru a crea pagube adversarilor.
Silbervogel – rachete transatlantice
Una dintre cele mai bizare proiecte militare ale Germaniei Naziste a fost construirea avionului-rachetă Silbervogel (Pasăre de argint), propus pentru bombardarea Statelor Unite ale Americii. Planurile pentru construcţia acestor super-bombardiere au demarat la sfârşitul anilor 1930 şi s-au bazat pe ideea plasării unui avion pe o şină lungă de trei kilometri, care urma să fie propulsat la o viteză de 1.900 km/h, cu motoare de rachetă. Odată ajuns în aer, Silbervogel ar fi declanşat propriile sale motoare de rachetă pentru a fi propulsat la o înălţime de 145 de kilometri, călătorind la 22.100 km/h. Apoi urma să coboare în stratosferă, unde corpul plat al avionului ar genera ascensiune datorită densităţii crescute a aerului. Acest lucru ar fi făcut ca Silbervogel să se ridice din nou, zburând spre continentul american, încărcat cu o bombă de 4.000 de kilograme. Proiectul nu a mai fost realizat, depăşind cu mult capacităţile şi resursele Germaniei naziste. S-au păstrat doar machetele sale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
