Hunedoreanul Gheorghe Pascaru dezvăluie povestea „naşului” păţit

Şeful de tren a simţit la gât cuţitul călătorilor nervoşi de pe calea ferată, dar a cunoscut şi omenia lor faţă de uniforma de ceferist.

Profil

NĂSCUT. 11 aprilie 1960
EDUCAŢIE. Şcoala CFR în calificarea şef de tren
EXPERIENŢĂ. Peste 25 de ani de activitate ca „naş” pe calea ferată
FAMILIE. Căsătorit, doi copii

Un conductor de tren ştie poate cel mai bine ce înseamnă lucrul cu oamenii.  În 26 de ani de serviciu, „naşul”  Gheorghe Pascaru a fost pus în situaţia de a negocia cu semenii în aproape toate felurile posibile pentru a-şi face meseria. Amintirile cele mai pregnante i le-au lăsat  întotdeauna călătorii clandestini. De la lipsa micului petic de carton numit bilet de tren se putea ajunge în cele mai neaşteptate situaţii.
„Am fost de mai multe ori înjurat sau luat la mişto. De câteva ori era să fiu bătut.  O dată, pentru că insistam să plătească amendă,  am fost înconjurat de cinci bărbaţi solizi care călătoreau fără bilet. Unul a scos cuţitul, mi l-a pus la gât şi mi-a spus că dacă nu-mi văd de treabă, mă taie. Am fost nevoit să cedez pe moment, până ce trenul a oprit în prima gară unde am anunţat poliţia TF”, îşi aminteşte Gheorghe Pascaru. 
Harta feroviară a amintirilor „naşului” hunedorean cuprinde şi o scenă „de teatru”. A avut ocazia să composteze biletele de tren ale mai multor vedete aflate în turneu prin ţară.

„A fost ca la spectacol. Într-un vagon de tren, pe relaţia Cluj-Bucureşti, am dat, prin 1988, peste Florin Piersic, Ion Besoiu, Jean Constantin, Irina Loghin şi Maria Ciobanu şi alţi actori de care nu îmi mai amintesc. Le-am povestit acasă alor mei întâmplarea asta, dar niciodată nu au ştiut până acum de faza cu cuţitul”, spune Gheorghe Pascaru.

„Pentru mine e acră azi”

Cariera de conductor de tren a hunedoreanului a plecat de la admiraţia sa pentru uniforme. „Îmi plac uniformele de când mă ştiu. Am dorit întotdeauna să am un serviciu în care să merg în uniformă. Aşa am ajuns la CFR”, spune Gheorghe Pascaru.
La un calcul sumar, naşul realizează că din cei 26 de ani de căsnicie,  16 i-a petrecut în tren, prin gări şi dormitoare CFR. Spune că l-ar bate Dumnezeu dacă nu ar recunoaşte că a ajutat bugetele unor călători mai „speciali”. „Am avut pe vremuri o slăbiciune pentru studenţi. I-am admirat întotdeauna. Cât am putut, i-am ajutat pe vremuri să ajungă cu bine de acasă la facultate şi invers, chiar dacă îi mai prindeam la blat”, spune ceferistul.
El povesteşte cum călătorii mai omenoşi îl invitau la o gustărică sau o tărie,  când îi surprindea luând masa în compartiment. „Eram pofticios. De alcool mă apăram însă cu o vorbă: «Mulţumesc, dar pentru mine e acră astăzi»”, a spus naşul.

Profesorul „bolund”

Un profesor care locuia la Tătăreşti făcea naveta la Deva. „LaTătăreşti nu exista haltă. Ca să ajungă acasă, profesorul trebuia să coboare la Burjuc şi să se întoarcă 5-6 kilometri. Ca să nu mai facă drumul ăsta, profesorul şi-a făcut un obicei, să tragă semnalul de alarmă când trenul ajungea în dreptul satului său. Ne-a scos păr alb”, îşi aminteşte naşul.

Întrebări şi răspunsuri

Era mai greu să fii naş înainte de 1989?
Într-un fel, da. Erau de 10 ori mai mulţi călători. Numai de la fabrica de la Cugir aveam 2.000 de abonamente pentru navetiştii care circulau zilnic

După 1989 s-a mai circulat „cu naşu’”?
Pentru călători nu mai merita să rişte. După 1989 au primit gratuităţi studenţii, revoluţionarii, cei cu dizabilităţi şi pensionarii. Înainte nimeni nu avea facilităţi.

Reţineţi uşor fizionomii umane?
În munca mea, la o trecere prin vagoane, ştiu imediat cine e călător nou urcat la ultima oprire. Reţin uşor fizionomiile. Cred că e o deformaţie profesională.

Ce-i place

„Îmi place corectitudinea, curăţenia şi bineînţeles uniformele de orice fel ”, spune Gheorghe Pascaru.

Ce nu-i place

Nu îi plac aroganţa şi înfumurarea unor persoane, pe care le consideră extrem de jignitoare pentru el.