Costel Spînu - Veteranul presei sportive din Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Spînu a fost arbitru timp de 17 ani
Costel Spînu a fost arbitru timp de 17 ani

Slujeşte sportul giurgiuvean de aproape cinci decenii, făcând acest lucru atât din postura de practicant cât şi din aceea de arbitru, profesor şi jurnalist.

Se poate spune că s-a născut cu sportul în sânge, copilărind în cartierul „Verde” din municipiu. Alături de mingea pe care o bătea non-stop pe maidanele din apropierea casei părinteşti, Costel Spînu era şi un fan al nataţiei.

A început să practice fotbalul într-un mediu organizat pe când avea 10 ani la centrul de copii şi juniori al oraşului, fiind coleg de generaţie cu viitorii mari fotbalişti locali Petre Buduru, Dumitru Reti şi Tudorel Spoială.

A împărţit dreptatea pe terenurile de fotbal
Chiar dacă a evoluat numai până la nivelul de juniori, Costel Spînu a rămas fidel sportului-rege axându-se pe arbitraj, postură din care a condus sute de meciuri din „judeţ” şi Divizia C.

Recunoaşte că cei 17 ani în care a avut drept obiecte sacre fie fluierul, fie fanionul, au reprezentat cea mai frumoasă perioadă a vieţii.

„M-am apucat de arbitraj în anul 1975, doi ani mai târziu absolvind şcoala de profil. Mi-a plăcut foarte mult să arbitrez şi pot să spun că am o mulţime de amintiri pe care nu ezit să le împărtăşesc celor curioşi” afirmă cel pe care prietenii şi iubitorii sportului giurgiuveni îl alintă „Mara”. Acesta subliniază faptul că în anii petrecuţi pe covorul verde al stadioanelor s-a ghidat întotdeauna după cuvintele unui fost mare arbitru italian.

„Lo Bello spunea că rolul arbitrului este asemănător cu cel al unui complet de judecată care achită şi deliberează într-o fracţiune de secundă”.

Jurnalist sportiv de aproape două decenii
Anul 1992 avea să reprezinte un nou început pentru giurgiuvean care a trecut de la fluier şi fanion la reportofon, pix şi carnet de notiţe. A început să cocheteze cu jurnalismul sportiv, primul loc de muncă fiind cotidianul local „Cuvântul liber”.

„Mergeam la toate competiţiile din oraş şi din împrejurimi şi în scurt timp am devenit corespondent al Sportului Românesc” afirmă Costel Spînu care din această postură a cunoscut o serie de gazetari sportivi cu „ştaif” precum Ovidiu Ioaniţoaia, Romeo Vilara sau Geo Raeţchi. Datorită seriozităţii şi acurateţei informaţiei, acesta a devenit extrem de curtat de ziarele centrale, trecând atât pe la Sport XXI cât şi pe la Gazeta Sporturilor sau ProSport.

Anii de gazetărie l-au ajutat ca în anul 2007 să publice o carte cu profil sportiv, aventurându-se într-un domeniu pe care nimeni nu mai reuşise să calce până atunci. Intitulată „Valorile sportului giurgiuvean” cartea trece în revistă echipe, chipuri de sportivi şi antrenori locali are au marcat istoria acestui domeniu.

Alături de jurnalismul sportiv, Costel Spânu este profesor de educaţie fizică şi sport la şcoala numărul 2 din municipiu şi vicepreşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitraj.

Profil
NĂSCUT: 25 mai 1954, Giurgiu
STUDII: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti
FAMILIE: Căsătorit, are două fete, ambele cu studii superioare.

CE-I PLACE: Fără să stea prea mult pe gânduri, Costel Spînu declară că sportul reprezintă principala sa pasiune. De asemenea, profesorul-jurnalist este nedespărţit de bicicleta sa botezată cu mult umor „Maramobil”.
CE NU-I PLACE: „Cu toate că sunt născut în Giurgiu, oraş dunărean, nu mi-a plăcut niciodată să pescuiesc. Prefer doar să îl consum, cea care se ocupă de prepararea acestuia fiind soţia mea”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Este arbitrajul de-acum mai slab decât cel din anii ’80?
Greşeli se făceau şi pe vremuri nu numai acum. Emisiunile de sport din ziua de azi scot prea mult în evidenţă greşelile de arbitraj, iar presiunea este mai mare. Nu cred că toţi arbitrii care greşesc o fac intenţionat.
Există vreun plan pentru redresarea arbitrajului giurgiuvean?
Alături de fostul meu coleg din arbitraj, Petre Pană, căutăm să creştem arbitri care peste puţin timp să crească valoarea arbitrajului giurgiuvean şi să fie reprezentat cu succes atât pe plan judeţean cât şi pe plan naţional.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite