Românca specialistă într-o ramură IT total exotică. Cu ce se ocupă Lingvistica Computaţională

Alexandra Fleşcan FOTO arhiva personală

Alexandra Fleşcan s-a specializat într-un domeniu IT de nişă: lingvistică computaţională. Doreşte să dezvolte software-uri care să ajute persoanele cu dizabilităţi, printre care se numără şi sora şi fratele său, astfel încât acestea să poată munci şi să se poată integra în comunitate cu o mai mare uşurinţă.

 Alexandra Fleşcan (25 de ani) este ceea ce se numeşte, în limbaj de specialitate, front-end developer, un fel de programator, la o multinaţională din Bacău, unde asigură interacţiunea user-ilor cu site-urile pe care le accesează. Acest front-end developer creează partea de site-uri pe care navighează utilizatorii şi lucrează cu web designerii pentru a crea experienţe interactive. În momentul în care un user dă click pe un website, serverele transmit informaţii către calculatorul acestuia. Codul din spatele acestei operaţiuni este scris de un front-end developer. În linii mari, cu asta se ocupă Alexandra.

Tânăra are un master în Lingvistică Computaţională, unul dintre cele mai complexe domenii interdisciplinare, care se ocupă de modelarea statistică şi este bazată pe reguli ale limbajelor naturale. Modelarea amintită poate avea ca obiect orice domeniu lingvistic. Alexandra e specializată în prelucrarea şi modelarea automată, pe calculator, a limbajelor naturale. Practic, transpune în programe de calculator limbajele oamenilor, facilitând astfel comunicarea.

S-a reprofilat după ce a studiat Litere

„Lingvistica computaţională este o mică parte din inteligenţa artificială. Înseamnă, practic, prelucrarea limbajelor naturale. De pildă, să găseşti anumite tipare într-un text, să generezi text, să faci din vorbire un text“, explică Alexandra. 

Programul automat de traducere al Google, pe care mulţi dintre noi îl folosesc, este un exemplu de lingvistică computaţională. Acesta funcţionează pe baza unor algoritmi care calculează mai multe probabilităţi şi are capacitatea de a învăţa din traducerile sugerate de utilizatori. Tânăra s-a reprofilat pe acest domeniu după ce a absolvit Facultatea de Litere din Bacău, specializarea Traducere şi Interpretare Engleză-Franceză. 

Şi-a dorit, iniţial, să devină profesor de engleză, însă a realizat ulterior că nu acesta este drumul său. A ajutat-o în acest sens şi profesorul Bogdan Pătruţ, iniţiatorul proiectului „Programare cu răbdare“, un cerc de informatică dedicat elevilor, din care a făcut parte şi Alexandra.

Vrea să-şi ajute fraţii să aibă o viaţă mai uşoară

Fata mărturiseşte că prin domeniul pe care şi l-a ales îi poate ajuta pe fraţii săi, a căror situaţie este specială. Sora ei, Raluca (20 de ani), suferă de sindromul Rett, o afecţiune care apare în special la fete. Simptomele acestui sindrom nu sunt vizibile de la începutul vieţii, apărând în cel de-al doilea an. Persoanele cu sindrom Rett sunt profund afectate şi incapacitate, fiind total dependente de ajutor pe tot parcursul vieţii. „Raluca este ca un bebeluş mai mare, nu vorbeşte şi nu merge. Dacă o strigi pe nume, nu ştie că este vorba despre ea. Dar se joacă, este iubitoare şi este frumoasă“, o descrie emoţionată Alexandra.

Alexandra, alături de sora şi fratele ei

Fratele ei, Tudor, va împlini în curând 13 ani şi se confruntă cu probleme locomotorii – suferă de tetrapareză spastică –, deplasându-se destul de greu. „Tudor este un băiat foarte inteligent şi un adolescent în devenire. Merge în picioare, dar trebuie sprijinit. Face foarte multă recuperare.“ Tudor a dezvoltat o abilitate rară: scrie apăsând cu nasul pe tastatură. A fost nevoit să facă acest lucru pentru că nu-şi poate folosi mâinile decât într-o mică măsură. Este pasionat de tehnologie şi o roagă constant pe Alexandra să-i prezinte ultimele noutăţi în domeniu, iar cel mai probabil îi va călca pe urme.

Cât a locuit la Moineşti, în judeţul Bacău, Alexandra a avut grijă de fraţii săi alături de părinţi. Mărturiseşte că nu e nimic mai frumos decât să-ţi dedici întreaga viaţă îngrijirii propriilor copii, aşa cum fac părinţii săi. „Mi se pare extraordinar să ai trei copii şi să reuşeşti să le acorzi fiecăruia iubire şi şanse egale. Nu e uşor să fii părinte şi să ai doi copii care sunt complet dependenţi de tine“, spune Alexandra. S-a gândit mult în ultimii ani cum îşi poate ajuta fraţii. I-a venit în minte inclusiv ideea să intre în politică, însă a renunţat. A ales specializarea Lingvistică Computaţională deoarece se apropie cel mai mult de pasiunile ei, iar la un moment dat, speră să aibă oportunitatea de a face parte dintr-o echipă care să creeze dispozitive capabile să ajute persoanele cu dizabilităţi.

Software-uri pentru reintegrarea persoanelor cu dizabilităţi

Alexandra Fleşcan doreşte să dezvolte software-uri care să permită ajutorarea persoanelor cu handicap locomotor, dar şi să contribuie la o mai bună integrare socială a acestora. „M-am gândit la multe variante. Sunt însă şi limite. Nu aş vedea un software care să o ajute pe sora mea, Raluca, pentru că ea nu ar şti să dea o comandă nici măcar vizual. M-am interesat deja ce software-uri există pe piaţă care pot ajuta persoanele cu dizabilităţi. Tudor s-a dezvoltat normal, dificultăţile lui sunt la mişcare, nu la vorbire. Prin urmare, pe el m-aş orienta să-l ajut fizic, la mişcare. Face recuperare acum, dar este într-un moment în care are nevoie de nişte dispozitive care să-i înlesnească mişcările“, explică tânăra.

Alexandra alături de părinţii şi fraţii ei FOTO arhiva personală

Alexandra ştie că nu va fi deloc uşor şi învaţă permanent pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, însă vrea să acţioneze şi pe o zonă căreia nu i se dă aproape deloc atenţie în România: securitatea şi protecţia copiilor cu dizabilităţi. „Eu am norocul să am doi părinţi minunaţi, care îşi iubesc copiii necondiţionat, luptă pentru ei şi o vor face până la capăt. Dar sunt copii cu dizabilităţi care sunt în centre, unde nu au ce mânca, unde sunt bătuţi. Persoanele cu dizabilităţi ar trebui să aibă acces la educaţie şi să beneficieze de incluziune socială, dar societatea noastră nu a ajuns la acel nivel de dezvoltare la care să îi accepte şi pe cei diferiţi de ei şi să înţeleagă că nu este vina lor. Dacă ar fi sprijiniţi, aceşti oameni ar putea să muncească.“