Magistraţii de la instanţa unde este judecat tânărul fără permis care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului au fost declaraţi incompatibili
0Tribunalul Galaţi a stabilit pe 31 ianuarie că toţi judecătorii de la Judecătoria Târgu Bujor sunt incompatibili să mai soluţioneze cazul lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul care a spulberat doi copii cu un bolid şi a fugit apoi de la locul accidentului.
Ivanciu Corcioveiu a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului.
Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii.
Rudele l-au ajutat să fugă din ţară
Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată.
Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care indiividul a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea.
Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. Acesta este judecat pentru conducere a unui autovehicul fără permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Tribunalul Galaţi a decis pe 31 ianuarie că toţi magistraţii de la Judecătoria Târgu Bujor sunt incompatibili să mai soluţioneze cazul acestuia, motivul fiind că judecătorii s-au pronunţat în diverse ocazii cu privire la măsurile preventive luate în dosar. Noua instanţă desemnată să judece procesul tânărului inconştient este Judecătoria Galaţi.