Video 18 iulie: Ziua în care Nadia Comăneci a uimit lumea, după ce a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii artistice
0La 18 iulie 1918 s-a născut Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud. Tot într-o zi de 18 iulie au venit pe lume actorul Florin Piersic Jr. și vedeta de televiziune Andreea Raicu.

1903: A murit Anghel Demetriescu, teoretician, critic literar şi publicist
Anghel Demetriescu s-a născut la Alexandria, în județul Teleorman. A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” din Bucureşti, apoi, o vreme, a urmat cursurile Facultăţii de Litere la Bucureşti, continuându-şi studiile de Limbă şi literatură latină la Berlin (1878-1881).
A fost profesor de istorie şi geografie la cursul superior al Liceului „Gh. Lazăr” şi la Seminarul „Nifon” din Bucureşti. A fost bibliotecar la Biblioteca Centrală (1888-1889), a condus Liceul particular „Sf. Gheorghe” (1889-1903).
S-a remarcat printr-o intensă activitate culturală ca membru şi conferenţiar al Ateneului Român (din 1886), membru în Comitetul de conducere al Teatrului Naţional din Bucureşti, vicepreşedinte al „Ligii culturale” (1898). La cererea lui Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii şi Cultelor de atunci, a întocmit, în 1898, un raport pe baza căruia s-au înfiinţat primele biblioteci populare.
Anghel Demetriescu a redactat şi a tradus multe manuale şcolare, a lăsat şi o valoroasă traducere din Dio Cassius: „Istoria romană de la Nerone până la Alexandru Sever” (1878), premiată de Academia Română.
La 6 aprilie 1902, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
A murit la Karlsbad (azi Karlovy Vary, Cehia), la data de 18 iulie 1903.
1918: S-a născut Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud
S-a născut la 18 iulie 1918, în clanul Madiba din regiunea Eastern Cape, în Africa de Sud. Numele iniţial al lui a fost Rolihlahla, care înseamnă literal „a trage de ramura unui copac" sau, în mod colocvial, „făcător de probleme". Nelson a fost numele dat de către profesorul alb al şcolii misionare, pe când avea vârsta de şapte ani.
În 1941, a ajuns în Johannesburg şi s-a înscris la Universitatea Africa de Sud pentru a-şi continua studiile, prin corespondenţă. În Johannesburg s-a implicat în politica anti-colonialistă şi a devenit membru al formaţiunii politice Congresul Naţional African (1944). A fost unul dintre întemeietorii Ligii Tinerilor. A alcătuit un program politic ce prevedea: egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor, reprezentarea directă în Parlament, revizuirea dreptului de proprietate (în acel moment persoanele de culoare nu aveau dreptul să deţină proprietăţi funciare), accesul la educaţie şi cultură în mod liber, fără discriminări rasiale,

El a fost arestat în 1962 pentru rolul său de lider în mișcarea de eliberare împotriva apartheidului și pentru angajamentul său neclintit față de dreptul inerent al indivizilor de a trăi în libertate. Ulterior, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964. Nelson Mandela a fost închis pe Insula Robben, situată în largul coastei Cape Town. În interiorul zidurilor insulei Robben, prizonierii erau cunoscuți nu după numele lor, ci după numărul și anul întemnițării – astfel, 46664 a devenit identificatorul definitoriu al acestuia. A fost eliberat după 26 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
Devenit ofigură emblematică a luptei împotriva rasismului, Nelson Mandela a condus procesul istoric de tranziție al Africii de Sud de la regimul de apartheid la o democrație care nu exclude niciun cetățean pe criterii de rasă și a promovat egalitatea de șanse și pacea pentru toți.
În 1993 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. Ulterior, Nelson Mandela a fost ales preşedinte al Africii de Sud, în 1994, prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială.
Nelson Mandela a murit la 5 decembrie 2013, în reședința sa din Johannesburg, la vârsta de 95 de ani.
1938: A murit regina Maria a României
Născută la 29 octombrie 1875, în comitatul Kent, din Anglia, regina Maria a României a fost soția regelui Ferdinand I al României și mama regelui Carol al II-lea.
Marie (Maria) Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit.
Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen. Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, cei doi tineri fiind primiţi cu mult fast.
Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

A devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I. A fost un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial.
În timpul războiului s-a implicat în asistența medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a ridicat moralul trupelor și a îngrijit soldații răniți pe front ai Armatei Române. Ea a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”.
A profitat de relațiile dinastice pentru a susține recunoașterea internațională a României Mari la Conferința de Pace de la Paris în 1919. Vizitele sale externe au determinat pe mulți lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România.
Regina Maria a României a murit pe 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani.
1968: S-a născut actorul și regizorul Florin Piersic Jr.
Născut la București, Florin Piersic Jr. este fiul actorilor Tatiana Iekel și Florin Piersic.
În cariera sa a îmbrățișat o gamă largă de personaje. A tradus, regizat și interpretat în „Dice and Cards” de Sam Henry Kass, „Opposites Attract” de Bruce Kane, „Tom și Jerry” de Rick Cleveland, „Sex Drugs Rock and Roll” de Eric Bogosian, „Brothers!”, de Dave Williams, conform IMDB.

În anul 2015, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal la Premiile Gopo.
Din filmografia sa amintim: „Marele singuratic”, „Colierul de turcoaze”, „Un studio în căutarea unei vedete”, „Tinerețe fără tinerețe” și „Miami Bici”.
1976: Nadia Comăneci a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice
La numai 14 ani, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).
În anul 1976, Nadia Comăneci a fost decorată cu medalia de aur Secera și Ciocanul. Ea a renunțat la competiții după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova.
1977: S-a născut Andreea Raicu, vedetă de televiziune
Născută la București, Andreea Raicu a urmat cursurile Universității „Spiru Haret”, iar debutul în televiziune a avut loc în anul 1996. A prezentat „Ora 7, Bună dimineața”, „Pro Fashion”, „Ce vor fetele”, „Megastar” și „Big Brother”.

Din anul 1999 și până în 2005 a ocupat funcția de redactor la revista „Viva”, iar în anul 2009, Andreea Raicu și-a făcut debutul și în lumea filmului, după ce a apărut în serialul „Efect 30”.
1993: A murit Jean Negulescu, regizor american, originar din România
Jean Negulescu (Negulesco) s-a născut la Craiova, la 26 februarie 1900. A urmat Şcoala de Belle-Arte la Bucureşti, după care a continuat să studieze artele la Paris. În 1927 a emigrat în SUA, unde avea să facă ulterior carieră, mai întâi ca pictor.
Atras de mirajul cinematografului, s-a remarcat apoi ca regizor, realizând la studiourile de la Hollywood filme de succes internaţional. Amintim: „Singapore Woman” („Femeia din Singapore”) (1941); „Three Strangers” („Trei străini”) (1946); „Phone Call from a Stranger” („Telefon de la un străin”) (1952); „How to marry a millionaire” („Cum să te măriţi cu un milionar”) (1953); „Jessica” (1962) și „The invincible six” („Cei şase invincibili”) (1969).
A lăsat în urmă şi un volum de memorii, intitulat „Things I did... and Things I think I did”.
De asemenea, guvernul Franţei i-a acordat titlul de Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor. După 1990, Jean Negulescu a devenit membru de onoare al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), iar în 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Jean Negulescu a murit la 18 iulie 1993 la Marbella, în Spania.
18 iulie 2015: A murit actorul american Alex Rocco
Născut la 29 februarie 1936, în Cambridge, Massachusetts, Alex Rocco a debutat în cinematografie cu un rol secundar în filmul „Motor Psycho“. În anul 1990, a fost recompensat cu un premiu Emmy pentru rolul interpretat în sitcomul „The Famous Teddy Z”.

Rocco a dat viață în celebrul film „Naşul“ personajului Moe Greene, directorul unui cazinou care încearcă să reziste în faţa încercării de preluare a afacerii sale de către un tânăr mafiot în ascensiune, Michael Corleone (Al Pacino).
Din filmografia sa amintim: „Detroit 9000”, „How to Murder a Millionaire”, „Ready or Not” și „Don't Sleep”.