Galaţi: Stradă blocată de copacii rupţi de furtună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Stradă blocată de copacii rupţi de furtună
Galaţi: Stradă blocată de copacii rupţi de furtună

Furtuna şi ploaia care s-au abătut asupra Galaţiului în ultimele 24 de ore au dat de lucru angajaţilor de la Administraţia Domeniului Public, nevoiţi să întervină în centrul oraşului pentru a curăţa arterele de efectele vijeliei.

O primă intervenţie au avut-o astăzi dimineaţă, pe strada Universităţii, unde un tei uriaş se rupsese în două şi bloca artera de circulaţie de mai bine de o oră. Din fericire, copacul, rupt de la jumătate, nu a căzut peste maşini şi nici nu a rănit vreo persoană.

Situaţii mai puţin grave s-au întâlnit în mai toate zonele din Galaţi unde există copaci bătrâni, cel mai elocvent exemplu fiind strada Domnească, unde ramurile a zeci de arbori au fost rupte de vânt.

Potrivit atenţionării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în Galaţi a plouat torenţial în cursul nopţii trecute şi astăzi, cantităţile de apă ajungând la 25 l/mp. Autorităţile monitorizează cu precădere asigurarea continuităţii furnizării de energie electrică pentru populaţie, urmând ca echipele de intervenţie specializate să acţioneze operativ pentru remedierea eventualelor avarii. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite