Maria Magdalena Dănăilă - Frumoasă, talentată şi câştigătoare
0Un om cu spirit bun farmecă. Muzica, iar mai nou, filmul şi teatrul sunt domeniile în care trăieşte spiritual şi ni se oferă cu generozitate.
Numărul mare al premiilor câştigate şi al concursurilor la care a participat ne determină să facem o prezentare „în fugă” a realizărilor sale profesionale. Debutul
în muzica folk s-a produs în anii 1980. Tot atunci a practicat şi voleiul de performanţă, la care a renunţat, ulterior, din motive medicale. „Descântec de ploaie” este titlul primei piese pe care a compus-o şi pe care a prezentat-o la un concurs din ţară, Festivalul Floare de Colţ de la Giurgiu, 1995. Acest concurs a însemnat primul său contact cu festivalurile de gen. Aici a câştigat premiul Crucii Roşii.
Primul festival la care a luat locul I a fost „Toamna sibiană”, 1996. La Reghin, 1997, a luat locul al II-lea. Au urmat şi alte participări şi premii în anii următori, la Mediaş (1997), Bistriţa, Bucureşti (1998), Târgu-Jiu (1999), Suceava (2001), Grecia, Chios (august 2001), Mamaia (2003 şi 2004), Ploieşti (2007). Din anul 2006 participă în fiecare an la festivalul Folk You, alături de cei mai tari folkişti români. Ne-a mărturisit însă, că cel mai important premiu pentru ea este cel de Excelenţă Artistică "Ion Voicu", decernat de fiul marelui violonist Mădalin Voicu, la Mamaia, în anul 2004. Un jalon important al carierei sale este şi promovarea preselecţiei pentru Eurovision, în 2005, cu piesa „Learn to say good-bye” şi din nou, în 2006, cu „Nu mă uita”.
Promovare insuficientă
„Îmi pare doar rău că nu am găsit casa de discuri cu care să lansez un album deja realizat şi să apar pe posturile de televiziune muzicale. Am fost ajutată în momente cruciale, dar nimeni nu şi-a dus gestul până la capăt, iar eu am fost pur şi simplu neputincioasă în conjunctura actuală în care ştim cu toţii ce se ascultă. Nu mai zic de proiecte de viitor, şi am avut o sumedenie, dar ce folos dacă nu am avut şi sprijin să le îndeplinesc? Industria muzicală din acest moment e total descurajantă pentru a-mi mai face proiecte de viitor”, ne-a mărturisit Maria.
Actriţă
Din 2004 şi până în 2008, a urmat, la Universitatea Dunărea de Jos, cursurile Facultăţii de Arte, secţia Actorie, la clasa profesorului Radu Gabriel, şi a absolvit obţinând nota maximă la examenul delicenţa.
A interpretat rolul „jandarme Marie” în piesa de teatru „Visezi” de Jean Claude Grumberg, în regia lui Cătălin Vasiliu. De asemenea, a jucat şi în scurt-metrajul „Mousse au chocolat”, regia Paul Tanicui. I-ar plăcea foarte mult să joace şi în alte filme: „Nu am un rol preferat, orice rol îl văd binevenit. Cu siguranţă, cel ce mă distribuie ştie ce vrea de la personajul meu. Şi cu siguranţă sunt genul de actriţă care nu poate face figuraţie. Nu pot trece neobservată nici pe stradă, darămite pe scenă !... Mi-ar plăcea însă, infinit mai mult, să fac film şi sper din toată inima să fiu la un moment dat distribuită. Am jucat într-un scurt-metraj şi mi-a plăcut enorm, aş vrea să repet experienţa şi într-un lung metraj”.
întrebări şi răspunsuri:
Ce ţi-ai propus pe viitor?
Mi-ar plăcea să colaborez cu Adi Ordean cu care, de altfel, am şi realizat de curând noua piesă-generic a emisiunii "Psihologul muzical" - realizată de Andrei Partoş, pe România Actualităţi. De altfel, dumnealui mi-a şi propus să realizăm un album - dar mi-a spus clar că nu-l interesează folkul. M-a încurcat foarte mult folkul în a mă lansa la nivel naţional şi regret enorm că nu am acceptat să fac rock la propunerea lui Adi Ordean în urmă cu doi ani, dar poate nu-i timpul pierdut. Cum o vrea Dumnezeu!
De altfel, singura valoare care a rămas în picioare e Dumnezeu şi credinţa mea absolută în El. Reprezintă valoarea supremă pentru mine.
Ce-i place
Îmi place să savurez cafeaua de dimineaţă, îmi place să ascult coloana sonoră a desenelor animate în timp ce gătesc, îmi place să vizionez cu mama serialul coreean de pe tvr1 în timp ce mâncăm masa de seară, îmi place să-mi alint căţelul pechinez... Şi, mai nou, îmi place să merg în clubul Zodiar.
Ce nu-i place
Nu-mi place că oamenii nu îşi dau seama de micile bucurii pe care le oferă viaţa şi lasă lucrurile urâte să îi afecteze. Nu îmi place că nu mai cred în Dumnezeu din tot sufletul, aşa cum obişnuiau românii pe timpuri. Dacă lucrurile ar sta invers, am avea o şansă la o Românie net superioară tuturor ţărilor europene.
Profil
NĂSCUTĂ. 29 noiembrie 1973.
STUDII. Facultatea de Arte Galaţi, secţia Artele spectacolului de Teatru, Univ. Dunărea de Jos.
OCUPAŢIE. Cantautoare, actriţă.