Tinerii pedelişti protestează împotriva ciopârţirii spaţiului verde din parcul de la Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul de joacă se construieşte în parcul de la Teatru
Locul de joacă se construieşte în parcul de la Teatru

Primăria Focşani a demarat de curând amenajarea unui loc de joacă pentru copii pe spaţiul verde şi aşa insuficient.

Tinerii din PDL Vrancea se împotrivesc proiectului construirii de către Primăria Focşani a unui loc de joacă pe spaţiul verde din  parcul de la Teatru. Aceştia consideră că Primăria ar fi trebuit să valorifice spaţiile neamenajate din jurul blocurilor şi nu să distrugă o bucată de spaţiu verde.

„După ce a betonat aproape o treime din Grădina Publică, construind pavilioane chinezeşti cu ferestre termopan şi dughene, în care fac afaceri consilierii locali şi rudele angajaţilor din primărie, după ce a defrişat, fără nici o logică, arborii din Sud, primarul Decebal Bacinschi mai face un pas în „procesul de modernizare a Focşaniului”. Aşa se face că, în mijlocul unui parc din centru oraşului, a apărut peste noapte fundaţia a ceea se doreşte a fi un loc de joacă.În loc să valorifice terenurile neamenajate dintre blocuri, oferind copiilor posibilitatea de a se juca în apropierea locuinţei, sub supravegherea părinţilor, inginerul Bacinschi s-a apucat să mai distrugă o bucată de spaţiu verde. Li se oferă, astfel, celor mici, oportunitatea de a se înghesui într-o locaţie de câţiva metri pătraţi, proiectată după modelul celor din celelalte parcuri ale oraşului”, spune Ionuţ Filimon, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Vrancea.

Acesta spune că a venit momentul ca populaţia să ia atitudine, aşa cum fac şi locuitorii din alte zone, precum Iaşul, şi să facem posibilă tragerea la răspundere a edililor.

Mai puteţi citi:

Municipalitatea construieşte un loc de joacă pentru copii în parcul de la Teatru

Lupte intestine în PDL Vrancea, cu „lupi tineri” şi „băbăciuni"

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite