Programul "Tomata" a făcut până acum fericiţi 78 de fermieri. Câţi bani au luat de la stat şi când va începe etapa a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roşiile româneşti se află pe piaţă de mai mult timp
Roşiile româneşti se află pe piaţă de mai mult timp

S-a încheiat perioada de valorificare a producţiei de tomate pentru ciclul 1 , privind  „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”.

În Vrancea au fost primite 109 cereri de înscrieri în programul "Tomata 2019". Un număr de 78 de fermieri din cei 109 înscrişi au ales să-şi valorifice producţia în prima etapă a programului,  aceştia intrând deja în posesia celor 3.000  de euro, echivalentul a 13.991,40 lei, iar restul de 31 rămân înscrişi pentru ciclul 2. 

Suma totală de care au beneficiat legumicultorii vrânceni, aferentă ciclului 1 este de peste 1,092 milioane de lei. Pentru ciclul 2 al anului 2019,se pot depune cereri de înscriere în program, până pe 15 septembrie, iar perioada de valorificare este noiembrie-20 decembrie.

"Fermierii pot primi un ajutor de minimis în valoare de 3000 de euro pe an daca deţin o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate, sere sau solarii, de minim 1000mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să vândă o cantitate de 2.000 kg tomate, dovedită cu documente justificative. De asemenea, trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului Agricol, deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate", potrivit Mariei Bunghez, director executiv la Direcţia Agricolă Vrancea.

Programul „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” se derulează pe o perioadă de 7 ani, iar un beneficiar nu trebuie sa depaşească plafonul maxim de 15.000 de euro.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite