Primarul Misăilă spune lucruri trăsnite: Elena Udrea, vinovată de modul cum arată Piaţa Unirii din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul municipiului Focşani a ales să se apere de întrebările focşănenilor legate de modul dezastruos în care arată centrul civic, ascunzându-se după fostului ministru al Dezvoltării.

Dezbaterea publică pe marginea proiectului de buget al muncipiului Focşani a generat o serie de întrebări din partea cetăţenilor municipiului care au reuşit să ajungă la întâlnire.

Unul dintre focşăneni s-a arătat dezamăgit de modul cum arată Piaţa Unirii din Focşani, dar şi Grădina Publică, cu alei din pământ care se transformă în clisă atunci când plouă.

Focşăneanul a spus că a atras atenţia edililor atunci când s-a făcut modernizarea Pieţei Unirii să folosească materiale de calitate, dar nu l-a luat nimeni în seamă.

Răspunsul dat de primarul Cristi Misăilă a fost unul năucitor.

Acesta a dat vina pe Elena Udrea pentru modul cum arată centrul civic, doar pentru faptul că atunci când s-a semnat contractul pentru reabilitarea perimetrului istoric aceasta era ministru al Dezvoltării Regionale.

Oare primarul Misăilă nu a aflat că lucrările la Piaţa Unirii au fost efectuate de firme apropiate partidului din care face parte şi el, dacă ar fi să ne referim doar la betonul care a înghiţit o parte din cei 8,5 milioane de euro, bani europeni, care s-au cheltuit pe lucrarea de mântuială făcută în Piaţa Unirii şi cu care mai marii judeţului s-au mândrit şi o fac şi în continuare.

La aceeaşi dezbatere, edilul a mai spus că femeile nu ar trebui să meargă pe tocuri în Grădina Publică, tot ca răspuns la o întrebare întemeiată a unui cetăţean care deplângea această situaţie.

"Piaţa Unirii este un proiect finalizat în urmă cu cinci ani, finaţat cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, unde cândva era ministru doamna Elena Udrea. Nu vreau să fac mai multe menţiuni. Aceasta a fost calitatea pe care dumneaei a aprobat-o...În toate parcurile din lumea asta civilizată, să mă ierte femeile, nimeni nu iese la plimbare în tocuri", a spus Cristi Misăilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite