Micul paradis fiscal din Vrancea. Cum i-a scutit Primăria Nereju pe jumătate din şoferii din comună de la plata impozitelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Nereju “au uitat” să-i pună la plata impozitelor pe mai bine de jumătate din proprietarii de autoturisme din această comună, fapt pentru care bugetul a fost prejudiciat cu peste două milioane de lei.

În comuna Nereju, judeţul Vrancea, trăiesc în jur de 4.000 de locuitori, comunitatea fiind una dintre cele mai sărace. Acest lucru este descris şi de veniturile proprii realizate din taxe şi impozite, care în anul 2014 au fost în sumă de numai 883.000 de lei, bani cu care nu poţi face mari investiţii în comună.

Cu toate acestea, autorităţile locale şi-au permis “să-i scutească” de la plata impozitelor obligatorii pe mai bine de jumătate din proprietarii de autoturisme din comună. Aşa se face că din cele aproximativ 800 de maşini înmatriculate pe teritoriul Nerejului, 417 nu s-au regăsit în evidenţele Primăriei. Prin urmare, prejudiciul creat bugetului local s-a ridicat la peste două milioane de lei, mai mult decât dublul veniturilor comunei.

Este un exemplu elocvent despre lipsa de preocupare a autorităţilor locale în a realiza venituri la nivelul potenţialului real. Descoperirea a fost făcută de controlorii Curţii de Conturi Vrancea, care pun această situaţie pe slaba pregătire a personalului din primării în aplicarea Codului Fiscal.

image

“Pentru înmatricularea mijloacelor de transport, contribuabilii au achitat taxa şi au beneficiat de ştampila primăriei pe fişa se înmatriculare, dar ulterior nu au depus declaraţii fiscale în vederea stabilirii impozitului. Salariaţii cu atribuţii din compartimentul de specialitate nu au notificat aceste persoane în vederea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi nici nu au luat alte măsuri de impunere”, spun reprezentanţii Curţii de Conturi Vrancea.

Secretarul Primăriei Nereju recunoaşte situaţia şi împarte vina.

“A fost şi un vid la nivel de primărie, pentru că nu am avut o persoană care să se ocupe de acest compartiment. Urmează să încasăm aceste impozite retroactiv. Problema este că aceste persoane nu au plătit impozite de ani de zile, iar o parte dintre ei nici nu mai au maşini. Sunt persoane care au şi peste 5.000 de lei de plătit, pentru că suntem localitate de munte şi aici se circulă cu maşini puternice, de peste 2000 de centimetri cubi, pentru care impozitul este destul de ridicat”, ne-a declarat Milişor Sbîrciog, secretarul comunei Nereju.

Din informaţii oficiale, pe lista celor care s-au scutit de la plata impozitelor pentru maşini se află şi mai mulţi funcţionari ai Primăriei Nereju, însă secretarul comunei spune că nu are cunoştinţă de aşa ceva.

De menţionat că la nivel de comună Nereju este un vid de putere de aproape doi ani, după ce primarul şi-a dat demisia în anul 2014, fără să-şi motiveze gestul, iar alte alegeri nu s-au organizat.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite