FOTO Primăria comunei vrâncene Năruja, băgată de guvernanţi în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Năruja, pe cât de frumoasă, pe atât de săracă
Comuna Năruja, pe cât de frumoasă, pe atât de săracă

Autorităţile se află în imposibilitatea de a achita facturile unei investiţii realizate prin Guvernul României, plus penalităţile de rigoare. Este vorba de 1.600.000 de lei, adică bugetul Primăriei Năruja pe 3 ani.

Săptămâna trecută, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale. Mulţi primari aşteaptă acum publicarea normelor de aplicare a acestei ordonanţe.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 46/ 2013 stabileşte că se poate ajunge la insolvenţă dacă autoritatea locală are datorii de peste 50% din buget mai vechi de 120 de zile. Tot la insolvenţă se ajunge dacă salariile din primărie nu au fost achitate timp de 4 luni.

Primăria comunei Năruja se află într-o situaţie extrem de dificilă. Comuna a fost inclusă în Programul Naţional de Electrificare a Satelor 2006-2009 însă guvernul nu a mai alocat fonduri. Lucrările au început şi s-au efectuat mai bine de jumătate, în valoare de 850.000 de lei, dar au fost abandonate din lipsă de fonduri.

Firma constructoare a dat primăria în judecată iar săptămâna trecută Curtea de Apel Galaţi a stabilit penalităţi în contul primăriei de 750.000 de lei. Asta în condiţiile în care bugetul anual al primăriei este de circa 500.000 de lei.

„Situaţia noastră este aproape dezastruoasă, întrucât avem arierate din spate cu o valoare foarte mare, construcţii executate în valoare de 850.000 de lei, la care s-au adăugat comisioane şi majorări de întârziere de 750.000 de lei. Comuna noastră a fost inclusă în Programul Naţional de Electrificare, în satele Năruja şi Podul Nărujei, investiţii făcute de Agenţia de Întreţinere şi Servicii Electrice Buzău, cu bani care trebuiau să vină de la Guvernul României. Aceşti bani nu au mai venit, ceea ce ne-a pus într-o postură foarte proastă, întrucât am ajuns în instanţă şi  ne-am judecat cu constructorul, iar săptămâna trecută la Curtea de Apel Galaţi ni s-au stabilit penalităţi de 750.000 de lei, pe care trebuie să-i achităm. Tot bugetul nostru este de 500.000 de lei şi suntem într-o situaţie dezastruoasă. Putem să spunem că suntem în insolvenţă, conform hotărârii de guvern care ne pune pe noi, primăriile, în aceeaşi oală cu agenţii economici”, precizează Dan Busuioc, viceprimarul comunei Năruja.

image

Foto

1

Legea spune că după constatarea insolvenţei, instanţa numeşte un administrator judiciar care va coordona realizarea unui plan de redresare. În această situaţie ar putea ajunge cât de curând primăria comunei Năruja.

Totuşi, de la autorităţi, semnalele nu sunt deloc optimiste.

„Nu numai comuna Năruja este într-o situaţie dificilă. Este o hotărâre judecătorească prin care li se impune să plătească o sumă pe care primăria nu o are în bugetul propriu. A fost dată o ordonanţă de urgenţă privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale, care a apărut în Monitorul Oficial. Dacă agentul economic care a câştigat în instanţă va solicita insolvenţa, voi fi obligat în calitate de prefect să iau măsuri. O să facem demersuri pentru alocarea de la Guvern, dar această variantă este puţin probabilă”, spune prefectul Cătălin Popescu

În ultimii ani, Primăria comunei Năruja a mai avut conturile blocate din cauza unei datorii către o firmă ce construieşte un pod. Datoria respectivă s-a compensat, apoi, cu obligaţiile fiscale ale firmei către bugetul local dar investiţia tot nu s-a terminat pentru că guvernul nu a mai alocat fondurile necesare.
 

Mai puteţi citi:

Primăria Focşani alocă 500.000 de lei pentru turla şi acoperişul noii catedrale ortodoxe

Fata prietenei lui Marian Oprişan, angajată la Primăria Focşani

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite