PORTRET: Gheorghe Zaharia este un profesor incomod

Este unul dintre intelectualii de vază ai judeţului, cu o activitate prodigioasă la catedră, punându-şi amprenta şi asupra vieţii culturale din Focşani.

Ardelean după tată, dar vrâncean pe latura maternă, Gheorghe Zaharia s-a născut în urmă cu 73 de ani în inima Ardealului, la Cluj, oraş pe care nu a apucat să-l cunoască prea bine în copilărie.

„Tata a fost ofiţer în armata română, însă am fost nevoiţi să părăsim oraşul după ocupaţia hortystă din 1940. Aşa că, din cauza profesiei lui, ne-am tot plimbat prin ţară. Clasa întâi am făcut-o în Vrancea, la Clipiceşti, clasa a doua la Piatra Neamţ, clasa a treia la Tulcea, a patra şi a cincea la Brăila, a şasea la Panciu şi următorii patru ani de studiu la Focşani, la Colegiul Naţional <Unirea>. Dar mi-a plăcut cartea şi nu a contat că am schimbat atât de des şcolile", ne spune cu haz profesorul Zaharia.

Mărturiseşte că alegerea profesiei a fost un accident fericit, întrucât după liceu şi-a canalizat energiile către Politehnică, la Academia Tehnică Militară, cursuri pe care le abandonează după trei ani în favoarea Facultăţii de Litere.

Ca student, a avut onoarea să fie coleg de facultate cu marii poeţi Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, dar a avut parte şi de o pleiadă de profesori din rândul cărora s-au distins Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Tudor Vianu.

A intrat în învăţământ în 1958, la Andreiaşu, unde a predat trei ani, apoi şase ani la Tulnici, iar până la ieşirea la pensie, în 2009, a predat numai în Focşani, la Liceul Pedagogic şi Colegiul Naţional „Unirea".

Cinci decenii la catedră

„În toţi aceşti 51 de ani, nu am lipsit de la catedră. Nu am avut conflicte cu elevii, deşi nu am fost deloc un profesor blând cu ei. Am avut noroc, pentru că întotdeaua am avut elevi buni, chiar şi la ţară, care învăţau din plăcere. Nu există şcoală generală sau liceu în Focşani unde profesorii de română să nu fi fost elevii mei. Nu pot să uit promoţia 1989 unde, dintr-o clasă de 39 de elevi, s-a reuşit performanţa să se obţină peste 40 de premii la olimpiadele naţionale pe discipline, dintre care foarte multe la filologie", îşi aminteşte interlocutorul nostru.

Gheorghe Zaharia a făcut parte şi din primul Parlament al României postcomuniste, în perioada 1990-1992, ca senator, contribuind la iniţiative legislative dar şi legi de primă importanţă, precum Constituţia.

„Sunt mândru că în acel Parlament erau foarte multe elite. Nu cunosc din perioada aceea oameni care s-au îmbogăţit de pe urma acelei funcţii, aşa cum din păcate se întâmplă astăzi. Cred în instituţia Parlamentului ca atare şi nu trebuie aruncată anatema asupra a tot ceea ce se întâmplă acolo", îşi încheie pledoaria profesorul Gheorghe Zaharia.


Întrebări şi răspunsuri:

Sunteţi un excelent orator, dar nu aveţi o operă scrisă.

Dacă s-ar aduna toate articolele mele, s-ar publica nu un volum, ci zece. Şi elevii, dar şi prietenii mă întreabă despre acest lucru şi le răspund că voi publica poate într-o zi ceva, dar că vreau să mă conving eu că am ceva de spus. Petre Ţuţea nu a scris nicio pagină, dar a fost marele Petre Ţuţea.

Vă place să frecventaţi cenaclul literar?

Este o lume lângă care am trăit mereu. În tinereţe mergeam la cenaclul la care veneau Geo Dumitrescu şi Tudor Arghezi. Astăzi este un alt nivel, dar există ţinută.

Ce-i place

Întâi şi întâi, oamenii deştepţi. Chiar când îţi face o măgărie un om deştept, e diferită de a prostului. Îmi mai place privirea curată a copiilor şi cultul prieteniei, dar o prietenie ţepoasă, tranşantă, nu una întinsă cu miere de albine. Sunt un om incomod, îmi place să spun adevăruri care uneori sunt greu de suportat.

Ce nu-i place

Nu-mi plac proştii. Chiar mi s-a şi reproşat că în meseria de profesor am lucrat mai ales cu elevii deştepţi. Nu-mi plac făţarnicii, cei care te laudă. Nu am iubit niciodată cuvintele mari.

Profil
Născut. 12 noiembrie 1937, Cluj
Studii. Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza" Iaşi
Ocupaţia. Profesor limba şi literatura română
Familia. Căsătorit, doi copii