Reţinuţi sub acuzaţia de mărturie mincinoasă în cazul tânărului ucis în plină stradă în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din Craiova care au depus mărturie în cazul tânărului ucis în plinsă stradă la sfârşitul anului 2016 au fost reţinuţi. Sunt acuzaţi că au făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptele care s-au petrecut în dimineaţa crimei.

Antoni-Ionuţ Fieraru zis „Mârlici”, în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a fost ucis în plinsă stradă în cartierul Craioviţa Nouă la sfârşitul anului 2016. Anchetatorii au stabilit că fraţii Gabriel şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, l-au omorât pe tânărul de 20 de ani. Au fost trimiţi în judecată pentru omor, lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Profitând de starea de vulnerabilitate şi imposibilitatea de ripostă în care se afla acesta, fiind flancat şi imobilizat de inculpatul Teodorescu Luigi, inculpatul Teodorescu Gabriel i-a aplicat victimei cel puţin două lovituri cu un al doilea cuţit pe care îl avea asupra sa (având lama rabatabilă de aproximativ 18 cm lungime şi 3 cm lăţime), dintre care una în zona cervicală anterioară, care i-a secţionat două artere sanguine majore, cauzându-i leziuni traumatice care i-au produs în scurt timp decesul“, au precizat procurorii.

Toţi cei prezenţi la locul crimei au fost audiaţi, însă doi bărbaţi sunt acuzaţi că au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi şi au fost reţinuţi. „Cei doi inculpaţi au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova, împortiva acestora fiind luată măsura arestului la domiciului pe o peroadă de 30 de zile“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Inculpaţii riscă să îşi petreacă următorii 10 ani în spatele gratiilor pentru mărturie mincinoasă.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite