FOTO Vor avea internet gratuit de la Uniunea Europeană, dar trăiesc ca în Evul Mediu. Nu au canalizare, apă sau asfalt

FOTO Vor avea internet gratuit de la Uniunea Europeană, dar trăiesc ca în Evul Mediu. Nu au canalizare, apă sau asfalt

Comuna Botoşeşti Paia este situată la 50 de kilometri de Craiova

Localitatea Botoşesti Paia din judeţul Dolj este ruptă de civilizaţie, nu are apă, nici canalizare, iar uliţele sunt toate de pământ, dar va avea internet gratuit de la Uniunea Europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca să ajungi în localitatea Botoşeşti Paia din judeţul Dolj, situată la 60 de kilometri de Craiova, trebuie să treci printr-o adevărată aventură. Trebuie să parcurgi mai bine de 10 kilometri printr-o pădure, iar în momentul în care crezi că ai ajuns la asfalt realizezi că de fapt te afli într-o altă lume, unde oamenii trăiesc exact ca acum 100 de ani. Nu au apă, nici canalizare, iar toate uliţele sunt de pământ, dar localnicii au aflat că vor avea internet gratuit de la Uniunea Europeană. 
 
„De internet aveam noi nevoie sau de condiţii minime de trai? Suntem în secolul vitezei şi vrem acces gratuit la internet, dar noi trăim exact ca în evul mediul. La noi au pus exact boii în spatele carului şi vor să tragă la căruţă, dar nu realizează că de fapt acest lucru este revoltător. Primarul localităţii ne-a spus exact că vom avea acces gratuit la internet în toată comuna de la Uniunea Europeană, dar nu ne-a spus exact când vom avea apă, canalizare şi străzile asfaltate. În localitatea Botoşeşti Paia majoritatea oamenilor sunt bătrâni şi atunci mă întreb ce a fost în capul autorităţilor atunci când au cerut astfel de facilităţi de la Uniunea Europeană. Noi nu avem nici semnal la telefon şi suntem rupţi de civilizaţie. Până la Craiova din cauza drumului parcurgem 50 de kilometri în două ore, însă în mod normal ar trebui să ajungem în maxim o oră“, a povestit Iulian Marcu, localnic comuna Botoşeşti Paia.
 
 
 
„Ce să facă bătrânul cu internetul“
 
Uniunea Europeană a alocat suma de 120 de milioane de euro pentru implementarea unui program care să asigure accesul la internet gratuit pentru 10.000 de localităţi din Europa. Comuna Botoşeşti Paia se află pe lista eligibilă, iar autorităţile trebuie să instaleze echipamente pentru internet wirless.
 
„Eu sunt primar de 10 ani în comuna Botoşeti Paia şi este adevărat că viaţa oamenilor nu s-a schimbat în bine, dar nici nu am avut bani pentru investiţii. Este bine că oamenii vor avea măcar internet, iar tinerii vor putea să vadă exact care este realitatea. Ştiu că vom primi de la Uniunea Europeană un tichet în valoare de 20.000 de euro, iar noi trebuie să facem să funcţioneze accesul la internet în zonă. Mai mult de atât nu pot face în momentul de faţă“, a precizat Ion Moraru, primarul comunei Botoşeşti Paia din judeţul Dolj. 
 
 
 
Edilul comunei Botoşeşti Paia recunoaşte că oamenii nu au condiţii, dar susţine că nu a avut bani pentru investiţii
 
Autorităţile din comuna Botoşeşti Paia care va primi internet gratuit de la Uniunea Europeană mai trebuie să asigure mentenanţa echipamentelor şi plata facturilor pentru trei ani. „Ce să facă bătrânul cu internetul la noi în comună? Majoritatea oamenilor au peste 60 de ani şi nu vor putea folosi absolut deloc internetul. Eu chiar nu înţeleg ce au gândit autorităţile atunci când s-au înscris în acest program. Cred că au vrut să fie în trend cu noua modă, dar au uitat că trebuie să le ofere oamenilor mai întâi condiţii de trai. Nu este posibil ca în anul 2018 să nu ai apă, canalizare şi străzi asfaltate. Este revoltător şi strigător la cer să spui că te afli în secolul vitezei, dar să existe o astfel de situaţie. Eu am plecat din ţară de mai bine de cinci ani, iar acum am venit să îmi vizitez familia, dar nu s-a schimbat nimic din păcate. Totul este la fel, iar după cum am văzut sunt multe case părăsite“, a povestit Adrian Stanciu, localnic comuna Botoşeşti Paia.    
 
 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: