Detalii noi în cazul tânărului înjughiat mortal în Craiova. Martorii acuză că poliţiştii nu au intervenit la timp VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Adrian Grigorie, în vârstă de 19 ani, din Craiova, a fost ucis în plină stradă în noaptea de duminică spre luni, iar prietenul lui a ajuns la spital şi a fost operat. Martorii au povestit că tragicul eveniment putea fi evitat dacă poliţia intervenea la timp.

Autorul, un tânăr de 21 ani, din comuna doljeană Pleniţa, a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de omor şi lovire sau alte violenţe. „Moartea numitului Grigorie Robert Adrian a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne urmare a unei plăgi toracice înjunghiate cu secţionarea venei pulmonare drepte. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi tăietoare-înţepătoare, iar între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Plaga tăiată înţepată toracică s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit sau briceag cu lăţimea maximă a lamei de 1,7 cm şi lungime minimă a lamei de 6 cm“, susţin procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. 

VIDEO

Tânărul de 19 ani a fost ucis cu sânge rece în plină stradă

Ancheatorii au stabilit că atacatorul şi prietenul lui Robert au avut un schimb dur de replici, iar apoi cearta a degenerat. Victima a murit încercând să îşi salveze cel mai bun prieten. „Băiatul meu a murit după ora 02.00, iar poliţiştii m-au anunţat după ora 08.00. Cei care l-au atacat pe băiatul meu au fost verificaţi de oamenii legii cu puţin timp înainte de tragicul eveniment, dar nu au văzut că avea un cuţit la el. Robert a murit încercând să îşi salveze cel mai bun prieten“, a povestit Marin Grigorie, tatăl lui Robert.

Martorii au povestit că au sunat la 112 de două ori, însă poliţia a venit la faţa locului după 20 de minute de la primul apel. „Am auzit ţipete puternice, am deschis geamul, era o simplă ceartă la început. Primul apel a fost dat la 2.06, pentru că unul din cei doi agresori ameninţa şi spunea că a făcut puşcărie şi îi taie pe toţi. Am sunat la poliţie, le-am explicat care era situaţia şi au spus că o să trimită un echipaj. Unul dintre tineri a ieşit şi a spus că l-a înjunghiat şi colegul lui este tăiat. Am mai pus mana pe telefon şi am mai sunat, m-am precipitat şi le-am zis că se taie. În momentul în care am sunat prima dată, doar se certau, se ameninţau….nu cred că era foarte târziu nici daca veneau a doua oară, dar să ajungi după 20 de minute mi se pare prea mult“, a povestit Dan Păloiu. 

Imaginile surpinse de camerele video din zonă îi contrazic pe martori. Se vede că oamenii legii au ajuns la locul tragediei fix după 11 minute de la primul apel la 112. „Conducerea Inspectoratului de Poliţie Dolj a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de acţiune şi intervenţiei al poliţiştilor craioveni în noaptea crimei“, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Dolj.    

VIDEO

Atacatorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de omor şi lovire 

Anchetatorii au stabilit că atacatorul după ce şi-a înjunghiat victimele a mers în apartament s-a spălat pe mâini şi a ascuns arma. „Inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian. După recepţionarea loviturii, Grigorie Robert Adrian a ieşit pe uşa din spate a blocului şi a mers într-o parcare din apropiere, unde a fost găsit de Buzatu Ionuţ Daniel şi Spiridon Spiridon Viorel, ulterior cadrele medicale sosite la faţa locului constatând decesul acestuia.Inculpatul a continuat agresiunea şi l-a înţepat cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Voicu Doru Gheorghe, care a fugit pe str.Maramureşului, iar apoi inculpatul a lovit cu pumnul în zona feţei pe Paraschiv Costel. După comiterea agresiunilor, inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan a revenit în apartament, unde s-a spălat pe mâini de sânge şi a ascuns cuţitul sub pătura de pe patul din sufragerie, unde a fost găsit de organele de ancheta“, se mai arată în referatul procurorilor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite