Craiova: Şcolile, nepregătite să-şi primească elevii
0Zeci de unităţi şcolare din Dolj nu au avize de funcţionare, chiar dacă peste două săptămâni elevii trebuie să intre la ore. Cele mai multe dintre ele au calorifere vechi sau au clădirile în curs de reparaţii.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj nu ştie dacă cele 26 de şcoli care nu au autorizaţie de funcţionare vor fi gata până la data de 14 septembrie. „250 de instituţii au avize. Problema este la unele dintre ele, care sunt formate din mai multe imobile, dintre care unul nu are autorizaţie de funcţionare. Vor fi şcoli unde la 15 septembrie nu vor fi încheiate lucrările de reabilitare“, a declarat Lelioara Nicola, inspectorul general de la ISJ Dolj.
Printre unităţile de învăţământ care încă nu sunt gata pentru noul an se numără şcolile nr. 12 şi nr. 38 din Craiova. Nici cele din mediul rural nu sunt într-o stare mai bună. Unităţile din Coţofenii din Dos, Bechet şi Desa pun la fel de multe probleme. „Nu se întâmplă niciunde ca unele clase să nu aibă bănci. Sunt însă câteva unde poate nu ajung manualele şcolare nou achiziţionate, aşa că vom încerca să le folosim pe cele deja din anii trecuţi, care mai pot fi utilizate“, a adăugat inspectorul şcolar general de la ISJ Dolj.
Control la şcolile doljene
Toate unităţile de învăţământ din judeţ vor fi verificate în perioada 1-8 septembrie de echipe de la ISJ Dolj pentru a constata situaţia lucrărilor de igienizare şi reparaţii în şcoli. Potrivit unei hotărâri adoptate astăzi în şedinţa Colegiului Prefectural, reprezentanţii ISJ Dolj vor verifica în teren spaţiile în care urmează să fie depozitate produsele distribuite în cadrul programului „Lapte şi corn“, grupurile sanitare şi renovările făcute în sălile de clasă. În paralel, şi Direcţia de Sănătate Publică va merge la unităţile de învăţământ să verifice autorizarea unităţilor. Pe 9 septembrie, ambele instituţii trebuie să raporteze Prefecturii deficienţele constatate şi măsurile luate pentru înlăturarea lor.