Deţinuţii de la PMT Craiova sărbătoresc o lună de vândut mărţişoare cu un spectacol
0Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova va organiza luni, la sediul instituţiei, un spectacol pentru a marca bilanţul celei de-a patra ediţii a campaniei „Un mărţişor de suflet”. De la începutul lunii februarie, deţinuţii au vândut mărţişoare create de ei pentru a ajuta o tânără rămasă fără un picior după un accident rutier.
La eveniment vor participa reprezentanţi ai instituţiilor partenere, Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, directori, profesori de religie şi elevi din instituţiile de învăţământ craiovene în care s-a derulat această ediţie a campaniei umanitare.
„Activitatea comună care se va derula luni în Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova îşi propune să promoveze valori de bază ale societăţii bazate pe respect, compasiune şi responsabilitate.Campania umanitară de strângere de fonduri pentru persoanele cu nevoi
speciale s-a derulat în perioada 09 februarie - 07 martie sumele
obţinute prin valorificarea mărţişoarelor fiind destinate pentru
sprijinul unei tinere cu afecţiuni medicale grave, în vârstă de 19 ani
din Craiova“, se arată într-un comunicat de presă al PMT Craiova.