„Sfinţii închisorilor“ cu trecut legionar, propuşi spre canonizare. Iniţiativa a ajuns în Sinodul BOR. „Ne putem trezi că Hristos ajunge lider de partid“
0În 2017, declarat „Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului“, nume ca Arsenie Boca sau Valeriu Gafencu ar putea intra în calendarul creştin-ortodox dacă Sinodul BOR decide că merită să fie canonizaţi.
Este sau nu oportună canonizarea deţinuţilor politici ai României? La această întrebare-controversă, Biserica Ortodoxă Română ar putea avea un răspuns în anul 2017, declarat de Patriarhia Română „Anul comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului“.
BOR recunoaşte „mărturisirea întru Hristos“, făcută de mare parte dintre cei care au trecut prin închisorile comuniste. Documentarea acestei perioade este strânsă în volume pe care Patriarhia Româna le-a publicat („Martiri pentru Hristos în perioada regimului comunist din România“, editura IBMBOR, 2007) sau pe care le va publica („Supravieţuirea şi suferinţa Bisericii în timpul dictaturii comuniste“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).
Dar sanctificarea este un proces ce se face şi după alte criterii decât moartea pentru convingerile proprii. Sacrificiul poate fi considerat martiriu, în anumite condiţii. „Procesul de cercetare este amplu şi de durată, având ca prioritate criteriul cronologic: sunt canonizaţi treptat Sfinţi din secolele anterioare. Deocamdată, în cazul deţinuţilor politice nu s-a discutat despre nume concrete. Dar în general, câteva dintre criteriile de canonizare sunt: viaţa perfect curată, puritatea credinţei ortodoxe, minuni săvârşite în timpul vieţii sau după moarte, evlavia populară faţă de sfântul respectiv, existenţa moaştelor, sfârşitul mucenicesc sau martiric al vieţii etc“, precizează Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Cererea AFDPR, analizată de Sinod
Aşadar 2017 este anul în care este de aşteptat ca Biserica să facă primul pas pentru sanctificarea unui deţinut politic care a suferit în puşcării. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), principala susţinătoare a acestui demers, cere constant recunoaşterea oficială a martirajului. Solicitările repetate pentru o audienţă la Patriarhul Daniel pentru discutarea acestei chestiuni a primit, în sfârşit, un răspuns, la începutul acestui an: „Doleanţele AFDPR vor fi preluate şi analizate în Cancelaria Sfântului Sinod, după ce acestea vor fi formulate în scris şi trimise Patriarhului României. Ulterior este posibilă şi o primire în audienţă de către Părintele Patriarh“.
AFDPR militează pentru canonizarea unora dintre camarazii care au devenit martiri ai temniţelor comuniste. „Dorim ca Patriarhia Română să hotărască oficial canonizarea unora dintre zecile de mii de martiri, a celor consideraţi «sfinţi ai închisorilor». Nu acceptăm sub nici o formă canonizarea la grămadă, caracteristică unor vremi nu de mult apuse. Dar cerem în mod ferm canonizarea părintelui-martir Arsenie Boca, fost deţinut politic, de a cărui sfinţenie nu se îndoieşte nimeni în România“, declară Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. Arsenie Boca a ajuns în închisorile regimului comunist în urma acuzaţiilor privind legăturile sale cu Mişcarea Legionară
Şi mai este un nume pomenit de deţinuţii politici - Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor“. Canonizarea lui Gafencu ar stârni, însă, dezbateri aprinse în societate din cauza apartenenţei sale la Mişcarea Legionară. Mai degrabă rezervat în privinţa canonizării tovarăşilor de suferinţă, liderul AFDPR Paul Andreescu de la Constanţa nu a avut simpatii legionare, dar tot la Gafencu s-ar gândi. „Nici nu cred că trebuie exagerat cu canonizarea. Probabil că sunt oameni care ar merita, pentru că au îndurat o suferinţă dincolo de limitele inimaginabilului. Unul dintre ei este Valeriu Gafencu, altul este părintele Ioan Iovan de la mănăstirea Vladimireşti din Galaţi“, menţionează Paul Andreescu, liderul AFDPR Constanţa.
„Ei reprezintă coloana vertebrală morală a poporului român“
Cercetătorul Alin Mureşan, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), consideră că acest demers trebuie făcut nuanţat, după studierea fiecărui caz în parte. „Din punctul meu de vedere, canonizarea se face individual, nu colectiv, şi mai cred că nu se face din impuls. Sunt convins că avem câteva exemple de martiri care pot fi luaţi în considerare pentru canonizare, dar sunt la fel de convins că nu toţi deţinuţii au fost sfinţi, aşa cum mai spun unele segmente din societate. Mai cred că la Dumnezeu nu există cuvântul «trebuie». Dacă ei sunt sfinţi în faţa lui Dumnezeu, sunt sfinţi indiferent dacă noi îi recunoaştem ca atare sau nu“, este de părere istoricul.
Şi totuşi, indiferent de recunoaşterea oficială din partea Bisericii, românii ar putea să le arate mai mult respect deţinuţilor politici, cei care s-au împotrivit făţiş regimului comunist în acei ani, cu riscul pierderii libertăţii şi a vieţii. „Ar fi de datoria noastră ca trăitori să îi cinstim ca atare pentru dreapta lor credinţă. Aici nu vorbim de niciun fel de politică, decât dragostea lor şi a noastră pentru Hristos, acesta este singurul criteriu prin care putem măsura oportunitatea propunerii spre canonizare. Biserica nu poate lua astfel de decizii în lipsa unor materiale temeinic documentate, ne-partizane, echilibrate, ştiinţifice, până la urmă, privind destinul acestor martiri. Aşa încât apreciez atitudinea rezervată a Bisericii, câtă vreme ea este temporară, şi nu o constantă“, precizează directorul IICCMER.
Cercetătorul a fost impresionat de principiile şi valorile celor care s-au opus regimului totalitar: „Primul lucru care m-a impresionat la aceşti oameni a fost tăria de caracter, demnitatea lor, verticalitatea. În timp am ajuns mai în profunzime şi mi-am dat seama că, pentru cei mai mulţi, credinţa a jucat un rol esenţial şi aşa se explica seninătatea lor. Nu pot să-l uit pe Gheorghe Jijie, de pildă, care îmi povestea foarte senin, zâmbitor aproape, cum i-a murit fratele în temniţă şi cum au suferit părinţii lui. Iar apoi, 5 minute mai târziu, lăcrima când vorbea de Maica Domnului. E o experienţă greu de exprimat în cuvinte“, descrie istoricul.
Istoria, ţinută încă în întuneric
O cauză a lipsei de preţuire a trecutului este necunoaşterea adevărului istoric, ascuns decenii la rând de către regimul comunist. „Societatea românească, per ansamblu, nu cunoaşte îndeajuns de bine acţiunile anticomuniste şi represiunea comunistă. Sunt multe lucruri încă neclare, nu avem o istorie a represiunii, nu avem cifre documentate ale victimelor, nu există o lucrare de sinteză de largă circulaţie privind rezistenţa armată... Suntem restanţi la multe capitole, inclusiv la respectul arătat foştilor deţinuţi. Le datorăm preţuirea în fapte, nu doar în cuvinte. Ei reprezintă coloana noastră vertebrală morală. Dar nu putem vorbi de respect faţă de ei, câtă vreme arhivele nu sunt complet deschise cercetării, câtă vreme avem încă în funcţii importante personaje care au o legătură dubioasă cu regimul comunist (fie direct, fie prin descendenţă şi propriile convingeri) ori câtă vreme votăm în cvasi-unanimitate în parlament legi care recunosc ca perfect valabile Tribunalele Poporului“, descrie istoricul Alin Mureşan, director IICCMER.
„În măsura în care se poate demonstra că viaţa acestor deţinuţi a fost o jertfă pentru Hristos, canonizarea lor este necesară, fiind un act de valorizare a unor modele creştine. Cred însă că problema separării între opinia politică şi trăirea religioasă este una extrem de delicată şi de complexă, în condiţiile în care accesul la memoria vremii nu este pe deplin şi precis stabilit. Altfel, ne putem trezi că Hristos ajunge lider de partid, nu cap al sfinţeniei“, opinează preotul Eugen Tănăsescu din Arhiepiscopia Tomisului, blogger „Adevărul“.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei
Se încarcă comentariile...
