Saga grecului Constantin Sarry, cel care a fondat cel mai important ziar al Dobrogei
0
Într-o comunitate care îşi căuta drumul către devenire, la începutul anilor 1900, ziaristul era la fel de important ca doctorul, dascălul, agricultorul sau inginerul. Pentru Constanţa, acest ziarist a fost Constantin Sarry (1878-1960), fiul unui grec, născut în anul Independenţei, când Dobrogea a revenit la sânul patriei-mamă.
Grecii au avut o contribuţie covârşitoare în Dobrogea, începând din antichitate. Au ridicat cetăţi, au întemeiat porturi şi au înfiinţat rute comerciale care au pus litoralul Mării Negre pe harta navigaţiei.
Tot o cetate, a scrisului, au zidit grecii, peste timp, în cel mai important oraş de la Marea Neagră. În 1904, un tânăr de doar 26 ani, Constantin Sarry, fiul unei grec stabilit la Constanţa, a înfiinţat gazeta „Dobrogea Jună“.
Publicaţia avea să apară timp de 40 ani, sub motto-ul „Dobrogea dobrogenilor“. Ziarul a devenit locomotiva presei regionale, care obţinea tot ce îşi propunea, spre interesul comunităţii.
GALERIE FOTO CU CONSTANTIN SARRY
Când Sarry, distins şi impozant, după moda vremii, trecea pe stradă, era salutat cu deosebită deferenţă. Oamenii îşi scoteau pălăria înclinându-se până la pământ - pentru că Sarry era Ziaristul.
În semn de recunoaştere şi recunoştinţă, urbea îi ridicase un monument, un bust din bronz pe care-l realizase însuşi Ion Jalea, maestrul sculpturii născut în Dobrogea, care-şi pierduse o mână în Primul Război Mondial.
Dar când au venit comuniştii, în 1944, bustul Ziaristului a fost distrus pentru că populaţia nu trebuia să aibă modele - altele decât lideri de partid. Redacţia „Dobrogea Jună“ a fost închisă, ziariştii - izgoniţi, iar cărţile din biblioteca ziarului au fost arse în curte. Presa nu trebuia să mai existe, în afara partidului unic.
Grecul care a fondat un ziar
La 8 mai 1878 se năştea, la Constanţa, Constantin Sarry, fiul cel mare al lui Nicolae şi al Haricliei Sarry. Nicolae era un negustor grec de vinuri din Constantinopole (Istanbulul de astăzi), care se stabilise la Constanţa şi se însurase cu o fată de-a locului, cu care a avut 7 copii. Negustorul investeşte în educaţia băiatului său. Constantin pleacă să studieze în străinătate, la Bruxelles şi la Zürich (într-un târziu avea să absolve Dreptul la Iaşi), dar se întoarce în ţară, mânat de neliniştea unui ziarist latent.
Ziua Dobrogei este serbată la 14 noiembrie, în amintirea momentului de la 14 noiembrie 1878, când armata română a intrat în Dobrogea
În anul 1904, tânărul Sarry - de doar 26 ani, care îşi făcuse stagiul pentru redacţii din Bucureşti - înfiinţează ziarul „Dobrogea Jună“, publicaţie intitulată „organ al tinerimei dobrogene“. În tulburele secol 20, ziarul avea să apară timp de 40 ani, între 12 decembrie 1904 şi 31 octombrie 1944, cu o frecvenţă săptămânală, lunară şi apoi zilnică.
Scânteia care a declanşat apariţia ziarului a fost un curent pe care dobrogenii l-au perceput ca fiind potrivnic lor. În 1902 a fost dată o lege prin care coloniştii români erau deposedaţi de pământurile date în proprietate la venirea în Dobrogea, dacă nu locuiau efectiv în acele aşezări. Dobrogenii au considerat măsura o lovitură dată însuşi românismului, pentru că era afectată avuţia celor care au venit să populeze, după 1878, aridul spaţiu dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Tânărul Constantin Sarry intuieşte potenţialul unui ziar care să exprime nemulţumirile dobrogenilor. Oamenii voiau să-şi păstreze casa aici, astfel că „Dobrogea Jună“ se pune de la bun început în fruntea valului de patriotism local, ca militant principal. Sarry începe o campanie pentru modificarea legii, convoacă o adunare regională la Hârşova şi obţine o audienţă la Regele Carol, pe care monarhul i-o acordă la 14 septembrie 1911, la Castelul Peleş, în Sinaia. Demersul lui Sarry, susţinut de politicieni, reuşeşte schimbarea legii în favoarea localnicilor.
Sursa elpis.ro / arhiva familiei Sarry
Încurajat de acest succes, ziaristul vrea să creeze un curent politic propriu Dobrogei, înfiinţând un Partid Naţional Dobrogean, dar izbucneşte Primul Război Mondial. Ziariştii de la „Dobrogea Jună“ îşi fac datoria de onoare plecând pe front – nu să transmită, ci să lupte cu arma în mână. Constantin Sarry ia parte, cu Regimentul 74 Infanterie, la bătălia de la Turtucaia din septembrie 1916, considerată cea mai ruşinoasă înfrângere a Armatei Române din cauza trădării comandanţilor. Fratele lui mai mic, sublocotenent Achille Sarry, moare în luptă, iar Constantin cade prizonier şi stă 2 ani în lagărul de la Pernik din Bulgaria, un centru minier din vestul Bulgariei numit „oraşul aurului negru“. Sarry ţine în timpul prizonieratului un jurnal pe care-l dedică fiului său, „Zile cernite - Zile de durere (Scrisori din captivitate)“.
Înapoi în patrie, în Dobrogea
Constantin Sarry se întoarce din captivitate la finele lui iunie 1918, reluându-şi munca de catalizator al energiilor dobrogene. După război, Dobrogea se găsea iarăşi în stadiul de ţinut pustiit, cum s-a aflat de secole. Fostul prizonier duce o muncă de lămurire a autorităţilor pentru a ajuta populaţia locală să se întoarcă la vatră.
„Sarry a înfiinţat la București un birou de informații prin intermediul căruia mulți dobrogeni au fost repatriați. Biroul notarial devenise locul de întâlnire al dobrogenilor din Capitală. Ziaristul pledează cu insistență pentru grabnica refacere a ținutului devastat de armatele de ocupație“, arată publicista Aurelia Lăpuşan, promotoare a istoriei presei dobrogene.
Lăpuşan consideră „Dobrogea Jună“ nu doar o simplă publicație a vremii, ci un factor de mobilizare socială, o voce care a susținut drepturile dobrogenilor (politice, economice) în fața autorităților vremii.
Gazetarul nu se luptă însă doar pentru reuşite palpabile, ci şi pentru câştiguri spirituale. Considerând că dincolo de considerentele materiale, stabilitatea este dată şi de cultura locală, Sarry ia decizia să editeze un supliment, „Dobrogea literară“ (apărut în perioada 1925-1927), în care scriau nume ca Hortensia Papadat-Bengescu, Constantin Brătescu, Oreste Tafrali, Marin Ionescu-Dobrogianu, Gala Galaction, Grigore Sălceanu, Ioan N. Roman şi alţii. În editorialul „Cuvântul nostru“ din „Dobrogea literară“ este scris crezul ziariştilor de la „Dobrogea Jună“: „Dobrogea nu este provincia înecată de miasmele smârcurilor şi cufundată în apatia vieţii orientale. Spiritul românesc, care înfloreşte tot ce atinge, a transformat totul. Dobrogea îşi are intelectualii săi! Şi putem spune cu mândrie: în Dobrogea s-a găsit totdeauna cineva, care să îndrume acest spirit setos de cultură. Toţi acei din lumea oficială a administraţiilor şi învăţământului nu au fost orbi ca să nu vadă, că unitatea unei societăţi nu se face decât prin cultură dată din plin. Cultura a făcut Dobrogea să fie românească, a clădit suflete româneşti. Pe această linie tradiţională, urmărim şi noi, adăugând celui mai vechi ziar din Dobrogea, un supliment cultural“.
Gloria interbelică
„Dobrogea Jună“ era la apogeu în perioada interbelică, fiind cea mai importantă publicaţie a regiunii. Când a împlinit 30 ani de funcţionare, în 1934, publicaţia Dobrogei a fost serbată la Constanţa de o pleiadă de personalităţi. Publicista Aurelia Lăpuşan spune că o asemenea deplasare de forţe jurnalistice nu se mai înregistrase vreodată aici.
Sursa Biblioteca Judeţeană Constanţa / Foto ziuaconstanta.ro
Constantin Sarry se declara plin de „satisfacţiunea“ de a fi văzut rezolvate atâtea dintre problemele ridicate de „Dobrogea Jună“. Important: jurnalistul era mulţumit de faptul că ziarul a ajutat la propulsarea tineretului dobrogean („Dobrogea Jună“ în carne şi oase, cum îl numea), îndeplinindu-şi rolul de „tribună de ascensiune“ pentru ca tineri specialişti să fie aşezaţi la posturi înalte „de răspundere şi de cinste“. Asta nu-i scutea pe proaspeţii demnitari de criticile ziariştilor care aveau busola pe interesul regional.
În numărul omagial al ziarului de la momentul festiv din 1934, un mesaj de la Cercul Ziariştilor din Durostor suna aşa: „Când Constantin Sarry constată că ai făcut o faptă bună pentru Dobrogea, te sărută imediat şi dacă-i vorbeşti ceva mai cu foc de suferinţele Dobrogenilor, nu este exclus să-i vezi ochii umezi. Este firea lui simţitoare, călită la tocul şi obiceiurile trecute, care l-au forţat cu drept cuvânt, să susţină ‘Dobrogea Dobrogenilor’“.
Dobrogea dobrogenilor
Ce voia să spună gazetarul Sarry cu această expresie - „Dobrogea Dobrogenilor“? O explică altă figură providenţială a Dobrogei, Ioan N. Roman (1866-1931), publicist şi primar căruia Biblioteca Judeţeană Constanţa îi poartă numele: „Deviza «Dobrogea Dobrogenilor», atât de scumpă întemeietorului şi conducătorului Dobrogei June, cuprinde expresiunea energică şi unanimă a locuitorilor din această provincie, ca valorile locale să nu fie îndepărtate de la conducerea treburilor locale şi interesele provinciei să nu fie sacrificate în hatârul naufragiaţilor de pretutindeni, de ale căror insistenţe cei de la centru nu ştiu cum să mai scape“.
Acelaşi dobrogenism l-a făcut pe ziaristul Sarry să lase cu limbă de moarte urmaşilor săi: „Când voiu muri, şi oriunde voiu muri, şi când nu-ţi voiu lăsa poate decât un loc pe care-l posed de veci în cimitirul din Constanţa, acolo şi numai acolo să mă îngropi“. Sarry mai avea să treacă însă printr-un război mondial, apoi prin prigoana comuniştilor, până când avea să îşi găsească odihna.
Al Doilea Război Mondial. Frontul de acasă
Sarry, fostul combatant de la Turtucaia, a decis să lupte în alt fel în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Depăşind pragul vârstei de 60 ani, ziaristul a creat o caravană care colinda toată Dobrogea, poposind în sate şi întreţinând moralul populaţiei. Ducea ajutoare localnicilor rămaşi acasă, le alina îngrijorarea pentru cei aflaţi pe front, organiza mici adunări culturale care să-i facă să uite de durere. La caravana „Dobrogea Jună“ participau oameni ai literelor şi ai cifrelor, care stăteau de vorbă cu dobrogenii greu încercaţi, oferindu-le umărul drept sprijin.
Dar când războiul s-a terminat, a început unul nou în România: cel al Puterii totalitare cu propria populaţie. În ediţia din 20 septembrie 1944, „Dobrogea Jună“ scria, lucidă: „Învinşi, am fost obligaţi a primi condiţii destul de grele, totuşi uşurate prin faptul că ne-am retras din război şi am consimţit a duce mai departe lupta împotriva germanilor. Depinde de purtarea noastră şi de felul în care vom înţelege a ne achita de obligaţiile armistiţiului semnat ca să mai obţinem poate şi alte înlesniri“. Peste câteva zile, publicaţia era închisă.
„Bucuria sfârşitului războiului este astfel umbrită în primul rând prin suspendarea ziarului care timp de patru decenii a fost mereu în fruntea presei dobrogene. Urmează şi primele represalii la care a fost supusă ‘Dobrogea Jună’: întreaga bibliotecă de la etajul redacţiei a fost arsă chiar în curtea redacţiei“, relatează cele întâmplate dr. Aurelia Lăpuşan.
Inevitabil, bustul Ziaristului - care fusese preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Dobrogea şi chiar preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa - este dărâmat. Constantin Sarry nu mai este dorit la Constanţa, oraşul pe care l-a slujit toată viaţa. Pleacă la Bucureşti, unde are prieteni vechi: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Krikor Zambaccian, Costache Antoniu. Fiul său este arestat, familia lui este împrăştiată în temniţe, Sarry se îmbolnăveşte, ajunge în scaun cu rotile. Cu sănătatea şubrezită, ziaristul - care a locuit în blocul Dunǎrea de pe bulevardul Nicolae Bǎlcescu nr. 3 - moare la 4 octombrie 1960.
Constantin Sarry este adus şi înmormântat la Constanţa. Locul său de veci din Cimitirul Central este îngrijit de oameni care ţin la memoria oraşului - din care nu poate lipsi ziaristul Sarry. O plăcuţă omagială este montată pe clădirea unde a funcţionat redacţia ziarului Dobrogea Jună, pe colţul străzilor Răscoalei din 1907 şi Constantin Brătescu. Pe colţul de vizavi, pe strada Brătescu, veghind vechea redacţie a „Dobrogei June“, este casa lui Sarry.
Comunitatea Elenă Elpis din Constanţa, publicişti locali şi ziarul Ziua de Constanţa alcătuiesc o comunitate care îi păstrează ziaristului Constantin Sarry locul cuvenit în galeria personalităţilor care au marcat istoria Dobrogei. De Ziua Dobrogei, celebrată la 14 Noiembrie, când armata română a trecut Dunărea la 1878 să preia noua provincie românească, numele lui Sarry este pomenit cu gratitudine. Ziaristul a fost din nou aşezat pe piedestalul său.
Istoricul unui ziar local
Ziarul înfiinţat de Sarry există şi astăzi, la Constanţa, sub altă formă şi alt nume.
De-a lungul timpului, Dobrogea Jună s-a intitulat „Dobrogea Veche“ timp de o săptămână, 14-20 decembrie 1920, din cauza unui conflict cu prefectul care a suspendat publicaţia. Închisă în 1944, publicaţia s-a redeschis în 1945 sub denumirea „Cuget Liber“. În 1948 devine „Dobrogea Nouă“, oficiosul Constanţei, până la Revoluţia din Decembrie 1989. Revine la numele de „Cuget Liber“, pe care-l deţine actualmente.
Subtitlul ziarului „Dobrogea Jună“ a suferit şi acesta schimbări, în decursul deceniilor. Ziarul a fost întâi „Organ al revendicărilor naţionale ale dobrogenilor“ (1909-1914), apoi „Organ al Partidului Naţional Dobrogean“ (1914-1916), „Organ al revendicărilor naţionale ale dobrogenilor“ (1918-1919), „Organ naţional dobrogean; Politică - Economică - Literară – Independentă“ (1919-1931), apoi n-a avut subtitlu (1932-1936), iar în final a fost publicaţie „Politică - Culturală – Independentă“ (1937-1943).
Unele numere din Dobrogea Jună, din perioada 1909-1920, au apărut la Bucureşti.
CREZUL UNUI ZIARIST
„Noi, cei din Dobrogea, locuim unul din cele mai frumoase, mai interesante şi mai bogate ţinuturi ale ţărei româneşti. Alintată de bătrâna Dunăre, care, ca o bunică iubitoare, aci îşi revarsă cea mai bogată dragoste asupra lui prâslea al ei cel preferat; scăldată de nemărginita Mare, care, în necuprinsul ei, trezeşte şi ţine vie în noi ideea de libertate şi de mărire; străbătută de gârle şi presărată de lacuri, care ascund bogăţii de neînchipuit, în varietăţi nenumărate de vieţuitoare; prevăzută cu dealuri acoperite, când de podgorii renumite, când de păduri de o tinereţe vânjoasă şi făgăduitoare; cu un subsol ce poartă în sânul lui netăgăduite urme strămoşeşti, a căror scumpete n-o întrec decât comorile din carierele de piatră şi din zăcămintele metalurgice şi minerale de alături de ele; cu câmpii ca-n palmă, transformate azi, mulţumită muncii stăruitoare a locuitorilor, în lanuri de aur, cu păşuni care hrănesc rasele cele mai bune de vite şi colindate de vânaturile cele mai alese; Dobrogea noastră poate fi, cu drept cuvânt, socotită, după cum spuneam, unul din cele mai frumoase, mai interesante şi mai bogate ţinuturi ale ţării româneşti“ - Constantin Sarry, în lucrarea „Regele Carol I. Dobrogea şi dobrogenii“.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
