Radu Mazăre, despre declararea neconstituţională a controlului judiciar: „Este o decizie corectă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este de părere că decizia luată de judecătorii Curţii Constituţionale conform căreia măsura preventive a controlului judiciar este neconstituţională este una corectă.

Primarul Constanţei a spus că este o decizie corectă. „Fiind o lipsire de drepturi trebuie să aibă termene şi să fie instituită de judecător, nu de procuror“, a precizat Radu Mazăre pentru Adevărul. 
 

Radu Mazăre este cercetat sub control judiciar din primăvara acestui an, în dosarul ce vizează construirea cartierului social Henri Coandă din Constanţa.
 

Tot sub control judiciar este cercetat şi Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.
 

În urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti a decis să îl elibereze pe Constantinescu  în dosarul certificatelor de urbanism.

Vineri, şi magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis să îi înlocuiască pedeapsa arestului cu cea a controlului jdidiciar, în dosarul privind Centrul Militar Zonal Constanţa.


Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit joi că măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută în noul Cod Penal, este neconstituţională. Conform judecătorilor, această dispoziţie încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. 

Vă mai recomandăm:

Administraţia Mazăre, acţionar ilegal al Portului Constanţa. Disperarea lui Radu Mazăre: „Am pierdut tot“

Mazăre rămâne fără Portul Constanţa. Curtea Constituţională a decis că transferul de acţiuni este ilegal

Ciorbea trage Portul Constanţa de sub picioarele lui Mazăre

VIDEO Război total pe Portul Constanţa. Mazăre, acuzat că a falimentat oraşul

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite