Poziţia IŞJ Constanţa cu privire la scandalul de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia
0
Schimbarea directorului la un liceu din Medgidia a provocat nemulţumirea cadrelor didactice care au transmis şi o scrisoare deschisă.
În ceea ce priveşte scandalul de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu Medgidia”, unde profesorii sunt nemulţumiţi de numirea unui alt director şi au făcut o scrisore deschisă adresată preşedintelui României şi ministrului Educaţiei, IŞJ Constanţa a venit cu clarificări.
Astfel la acest liceu „un singur cadru didactic a transmis documente scanate în vederea ocupării funcţiei vacante de director. Aşadar, nici domnul Marius Furtună (director căruia i-a încetat contractul de management educaţional în data de 08.01.2021), nici alt cadru didactic din unitatea de învăţământ nu şi-au manifestat interesul şi intenţia în vederea ocupării funcţiei de director.”
Conform procedurii referitoare la detaşarea în interesul învăţământului pentru funcţiile de director şi de director adjunct, cadrele didactice care îşi doreau să ocupe funcţia de director/ director adjunct au avut posibilitatea de a transmite, în perioada 03-08.12.2020, documentele solicitate în format scanat (scrisoare de intenţie; Curriculum Vitae; copie de pe buletinul/ cartea de identitate; acord de numire în funcţie; raport sintetic privind activitatea managerială, în cazul cadrelor didactice care ocupaseră funcţia de director).
„Aşadar, au avut la dispoziţie 2 săptămâni pentru a pregăti şi pentru a transmite prin e-mail documentele menţionate mai sus”, spun cei de la IŞJ Constanţa.
Referitor la întrebările transmise prin scrisoarea deschisă a colectivului cadrelor didactice al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, deşi IŞJ nu a fost nominalizat printre destinatari, a formulat totuşi răspunsuri:
- Este „în interesul învăţământului” ca o procedură să permită inspectorului şcolar general să numească un director fără să consulte în prealabil pe nimeni din şcoală? Procedura operaţională nr. 6506A/23.11.2020 a fost elaborată conform art. 254^1, alin.(1), art. 246, alin. (3), art. 258, alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, art. 27, alin. (1), (2), (3) şi (4) din OMEN Nr. 3969/2017 din 30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar şi art. 20, alin. (10) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C. nr. 5447 din 30 august 2020. A fost publicată în data de din 26.11.2020, toate cadrele didactice din judeţ având posibilitatea să o consulte.
- Este „în interesul învăţământului” ca unei întâmpinări prealabile pe care cadrele didactice au trimis-o inspectoratului şcolar, în care se precizau argumente concrete împotriva numirii respective, să i se răspundă la modul foarte general, invocând aspecte legislative şi ocolind total fondul problemei? Cadrul didactic la care face referire întâmpinarea a primit în ultimii 3 ani şcolari calificativul Foarte bine din partea consiliului de administraţie al Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, activitatea sa nu a fost sancţionată de vreo comisie de cercetare disciplinară numită de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar.
- Este „în interesul învăţământului” să fie numit un director împotriva dorinţei colectivului pe care îl va conduce, chiar fără a avea minime calităţi manageriale – loialitate, spirit de echipă, corectitudine, ataşament faţă de elevi, respect? Calităţile manageriale ale cadrului didactic pot fi evaluate începând cu data de 09.01.2021, dată la care a început perioada detaşării în interesul învăţământului pe funcţia de director.
- Este „în interesul învăţământului” să fie numit un director care nu are sprijinul primarului localităţii, cu care, inevitabil, trebuie să colaboreze în beneficiul elevilor? Colaborarea instituţională urmează a fi probată şi nu poate fi evaluată anterior momentului ocupării funcţiei de director sau la numai o zi lucrătoare de la preluarea funcţiei.
- Este „în interesul învăţământului” ca o şcoală să funcţioneze fără Consiliu de Administraţie, fără comisii, catedre, fără echipe de proiect pentru toate activităţile curente? Începând cu data de 11.01.2021, toate cadrele didactice şi-au depus demisia din toate funcţiile deţinute în şcoală, renunţând la orice atribuţii, în afara celor care au legătură directă cu procesul educativ. Nu este în interesul învăţământului ca activitatea liceului să fie boicotată în vreun fel şi nici să nu fie funcţional consiliul de administraţie, organ de conducere al unităţii de învăţământ.
- Este „în interesul învăţământului” ca, în perioada stabilirii ofertei curriculare pentru anul şcolar viitor, în proximitatea constituirii normelor didactice, în perioada sfârşitului de semestru, în atmosfera delicată declanşată de pandemie, şcoala să fie condusă de cineva fără legitimitate, fără autoritate, fără încrederea colegilor? Organul de conducere al unităţii de învăţământ este consiliul de administraţie, iar directorul exercită conducerea executivă a unităţii de învăţământ. De aceea, este imperios necesar ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să existe o echipă de conducere eficientă, care să acţioneze constructiv.
- Este ”în interesul învăţământului” ca Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa să cauţioneze o persoană împotrivă unui întreg corp profesoral? Ar fi a doua oară cât Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa ar avea această atitudine, după ce unităţii noastre şcolare i-au trebuit 2 ani şi 4 procese civile (toate câştigate) cu inspectoratul pentru a putea finaliza desfacerea contractului de muncă unui cadru didactic titular, care se bucura permanent de susţinerea ISJ Constanţa! Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa trebuie să asigure continuitatea activităţii manageriale la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Aşa cum s-a precizat, un singur cadru didactic şi-a arătat disponibilitatea de a ocupa funcţia de director al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, iar documentele depuse au dovedit că întruneşte condiţiile legale specifice. Nu este în interesul învăţământului să nu se asigure continuitatea conducerii executive, aşa cum nu este în interesul învăţământului să fie respins singurul candidat la funcţia de director, mai ales în situaţia în care nu există motive întemeiate şi justificate legal.
- Este conflict de interese sau incompatibilitate dacă doamna director numită recent este soţia unui consilier local, membru în Consiliul de Administraţie al liceului? Este moral? Este în spiritul unei educaţii europene? Situaţia familială sau relaţiile de rudenie nu constituie obiectul analizei candidaturii vreunui cadru didactic pentru funcţia de director/ director adjunct.
Citeşte şi:
Scandal la un liceu din Medgidia. Profesorii i-au scris preşedintelui Iohannis
Edificiul roman cu mozaic, mărtuira vechiului Tomis, la un pas de restaurare