FOTO Istoria neştiută a lui Constantin Tomescu, demnitar interbelic trimis după Marea Unire în Basarabia
0Orfan luat în grija Bisericii, dobrogeanul Constantin Tomescu (1890-1983) a studiat Teologia, dar s-a dedicat unei cariere administrative în care misiunea de căpătâi a fost întărirea spiritualităţii de peste Prut. Pentru că a făcut parte dintr-un guvern interbelic, a ajuns mai târziu în temniţa de la Sighet.
Un scris mărunt, extrem de ordonat, acoperă filele unui teanc de caiete aflate acum în posesia Arhivelor Naţionale ale României. Aparţin unui dobrogean care a trăit o istorie pe care noi am descoperit-o abia după Revoluţia din Decembrie 1989. Rămas orfan de mic, luat copil de trupă la Marină, pe Bricul Mircea, Constantin Tomescu a intrat în grija Bisericii, care l-a trimis la şcoală mai departe. Preoţii din Constanţa îl voiau slujitor al Domnului în altar, dar băiatul a mers pe front, apoi a ajuns demnitar în Ministerul Cultelor dintr-un guvern interbelic. Misiunea lui: să consolideze Biserica din Basarabia după Marea Unire din 1918.
Destinul lui Constantin Tomescu este creionat în jurnalul refăcut de el la senectute, unde însemnările făcute cu religiozitate descriu viaţa unui demnitar care a fost aruncat în temniţa comunistă – în bună parte pentru că se identificase cu Basarabia ce fusese răpită de ruşi după Al Doilea Război Mondial.
Ca peştele în apă
Născut la 20 februarie 1890, la Constanţa, Constantin Tomescu avea să-şi amintească până la finele vieţii cât de fericită era copilăria lui, în ciuda tuturor greutăţilor. Copiii de la malul mării se jucau cât e ziulica de mare, înotau ca peştii printre vapoarele ancorate în port şi câştigau un bănuţ din diferite comisioane făcute negustorilor din târg.
Micul Constantin era fiul lui Nicolae, un slujbaş la Prefectură, şi al Ştefaniei, fată de oier din Săliştea Sibiului. Era alintat de toţi „Paulică“, după numele celui care l-a ţinut în braţe la botez, în locul naşului bolnav. Prima sa amintire este cumplită. Tatăl lui moare de tânăr, din cauza unei cangrene care i-a cuprins tot corpul, în urma unui accident de călărie. La înmormântare, băieţelul de doar 3 ani este luat în braţe de un vecin, să dea sărutarea de pe urmă părintelui răposat. Copilul se sperie îngrozitor de chipul „negru ca tăciunele“ al tatălui şi cade grav bolnav la pat. A zăcut două luni, cu febră, frisoane şi delir, de au crezut că-l pierd şi pe el. Afectată de cele petrecute, mama lui nu şi-a refăcut viaţa, preferând să rămână printre străini, la Constanţa, pentru a îngriji de mormântul soţului ei.
Luat pe lângă Biserică
Copilul a crescut fără tată, dar pentru că mama era o ortodoxă care mergea cu sfinţenie la biserică, rolul patern a fost preluat de preoţii de lângă casă. Institutoarea lui, care ţinea legătura strânsă cu familiile elevilor, o vizita des pe Ştefania Tomescu, pentru că avea un cufăr plin de cărţi româneşti primite din Transilvania, iar de sărbători îmbrăca portul popular şi mergea de mână cu fiul său la biserică.
GALERIE FOTO - CONSTANTIN TOMESCU, DEMNITARUL INTERBELIC TRIMIS ÎN BASARABIA
Preoţii de la Catedrala din Constanţa i-au cerut copilului să le fie de ajutor la micile treburi bisericeşti: să poarte lumânarea la ieşirea cu Evanghelia, să ducă o cădelniţă înaintea preoţilor, să întreţină focul de mangal din diaconicon, să încălzească apa din ibric pentru împărtăşanie. Pentru băiat a fost o onoare, deşi îi stătea mintea numai la joacă.
„Eram cam neastâmpărat. Îmi plăcea joaca cu copiii din mahala. Jucam ţurca, nasturii loviţi, cocile - bilele de piatră şi de sticlă, arşicele, de-a trenul - alergare cu cutiile goale de sardele legate între ele, aruncarea cu arcul şi săgeata, trasul cu praştia după vrăbii, prindeam în plasă scatii şi sticleţi, alergam cu picioarele goale pe ploaie prin rigole. Apoi ne retrăgeam printr-o curte şi ne adăposteam sub un cort de rogojini să luăm o masă frugală, mai ales iahnie de fasole. Devenisem as în construirea de zmeie“, îşi amintea Tomescu.
Orfan, prăduit, lăsat pe drumuri
Înainte să împlinească 10 ani, îşi pierde şi mama, care nu şi-a revenit niciodată după moartea bărbatului ei. Rămas orfan, copilul este luat sub tutela unor oameni cu oarece funcţie din oraş, care au ochit imediat moştenirea Tomescu. Măsluind actele, au vândut proprietăţile familiei motivând că imobilele sunt ruină, iar întreţinerea băiatului la şcoală este prea costisitoare. Mai mult, Constantin nu a fost înscris de tutori nici la gimnaziu, să-şi continue studiile. Jefuit de dreptul său, băiatul a fost ţinut de dascălii săi din milă un an în plus la şcoală, fără să fie ascultat, doar ca să nu rămână pe străzi.
Dar anul s-a terminat şi el a rămas fără niciun mijloc de subzistenţă. A trebuit să muncească orice: hamal în port, ajutor de tâmplar, iar printr-o întâmplare, este zărit înotând de comandantul Bricului Mircea, care îi propune să fie copil de trupă la Marină. În această postură reuşeşte să impresioneze familia regală, prin calităţile sale atletice, la o festivitate de Ziua Marinei, la 15 august. Impresionată de orfanul descurcăreţ, regina Elisabeta îi dăruieşte un rând de haine, încălţări şi un teanc de cărţi, încurajându-l să nu renunţe să înveţe.
Băiat de prăvălie la o librărie
Dar băiatul pleacă de la Marină, pentru că simţea că spiritul milităros nu i se potriveşte. Preoţii îi oferă din nou un sprijin dându-i şansa de a le fi de ajutor. Ca să câştige un ban în plus, Constantin se bagă băiat „de prăvălie“ la librăria părinţilor unui coleg, Aurel Nicolaescu, pe care înainte îl ajutase la lecţii.
Instalat în mansarda proprietarilor, sub supravegherea şefului său, Damian, adolescentul devorează cărţi, face rezumate, întocmeşte lista de lectură pentru clasele primare. Dar oful lui cel mai mare îl îndeamnă să părăsească şi casa librarului, unde n-a auzit niciodată o vorbă bună. Vrea să devină preot, iar preoţii îi promiseseră sprijinul să se înscrie la Seminarul teologic de la Iaşi. Mai târziu, când Tomescu a ajuns în Ministerul Cultelor, fiul librarului, care îl evitase până atunci, se grăbeşte să-l aibă ca oaspete de onoare la o masă oficială. Între timp, Nicolaescu ajunsese şi el general de artilerie, secretar general în Ministerul armamentului, după cum îşi aminteşte Tomescu.
Trimis la seminarul teologic, în Moldova
Norocul lui a fost deci Biserica, care l-a luat sub aripa sa şi l-a trimis la şcoală mai departe. După revenirea Dobrogei la sânul patriei-mamă, la finele lui 1878, Ministerul Instrucţiunii hotărâse ca fiii dobrogenilor, indiferent de etnie, să meargă să înveţe carte românească la cele mai bune şcoli din Moldova. Intră cu bursă, după alte peripeţii, la Seminarul teologic „Venianim Costache“ de la Iaşi, alături de alţi colegi din Constanţa şi din Tulcea. Absolvă seminarul în 1912, apoi urmează Facultatea de Teologie de la Bucureşti, pe care o finalizează în 1916.
Iaşi, 1906. Elevi dobrogeni la Seminarul teologic Venianim Costache Sursa Arhivele Naţionale ale României
Dar vine Primul Război Mondial, iar Constantin se duce pe front ca sanitar voluntar în Regimentul 2 Dorobanţi. Când este demobilizat, după Unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, Tomescu pleacă la Chişinău pentru a sprijini Biserica din Basarabia, care trebuia eliberată de influenţa rusească. Se identifică în aşa măsură cu acest pământ, încât rămâne aici până în 1942, ocupând diverse funcţii înalte, în cancelaria Arhiepiscopiei Chişinăului şi în învăţământul teologic din Chişinău şi Cernăuţi, pe care ajunge să-l conducă, în calitate de prim prodecan al Facultăţii de Teologie din Chişinău. Îşi ia doctoratul în teologie în 1927, scrie cărţi, organizează pelerinaje şi urcă în vârful carierei, ca membru al Guvernului interbelic Cuza-Goga (decembrie 1937-februarie 1938).
Politica interbelică şi poziţia antisemită
Constantin Tomescu îşi manifestase deschis dezaprobarea faţă de regele Carol al II-lea, care devenise captiv, de bunăvoie, anturajului metresei sale, Elena Lupescu. Monarhul acţiona numai după interesele camarilei Duduii, „jidoafca cu păr roşu“, cum era numită, sporind nemulţumirea politicienilor şi a oamenilor de rând. Populaţia vedea cum monarhia este subjugată de influenţa nocivă a unui cerc de afacerişti şi politicieni adunaţi în jurul Lupeascăi, care cumpărau favoruri şi împărţeau privilegii.
Sentimentele antisemite puseseră stăpânire pe mulţi dintre demnitari şi căpătaseră amploare de când regele Carol al II-lea nu mai era decât în serviciul Duduii şi al celor care o băgaseră în patul lui. Monarhul le pregătise însă o lovitură: a schimbat guverne pe bandă rulantă slăbind clasa politică, iar aceasta era fărâmiţată de interese şi incapabilă să se regrupeze întru solidaritate. Guvernul constituit de profesorul Alexandru C. Cuza (considerat părintele antisemitismului în România) şi scriitorul Octavian Goga a rezistat doar cât să treacă o cumpănă dintre ani, 1937-1938.
Cum a căzut Guvernul Goga-Cuza
O mărturie a acelor momente tensionate vine de la teologul Constantin Tomescu. El relatează cum a decurs scurtul său mandat de ministru al Cultelor şi mai ales ce s-a întâmplat la demisia guvernului său.
Cabinetul Cuza-Goga a stat la guvernare 40 de zile, din 30 decembrie 1937 până la 10 februarie 1938. Numărul 40 i se părea teologului plin de semnificaţii religioase: evreii au pribegit prin pustiu 40 de ani până să ajungă la pământul făgăduinţei, în Palestina; Iisus Hristos a postit în pustiu 40 de zile până să înceapă opera de luminare şi răscumpărare; postul mare al creştinătăţii durează tot 40 de zile; cei 40 de mucenici creştini martirizaţi odată etc.
„În acea noapte, de 10 februarie 1938, eu mă retrăsesem de la Hotin, în apropierea unei gări, să aştept trenul de la Cernăuţi, cu care să ajung în Soroca, acolo unde avea să fie o adunare a sorocenilor în scop politic. Stăteam în automobil, unde m-am odihnit vreo 3-4 ore, să nu mai deranjez noaptea vreo familie. Doar şeful de gară ştia că suntem acolo aşteptând trenul. El a venit la un moment dat şi m-a chemat la telefon cu Bucureştiul. Eu îl trimit pe prefectul Ciolac să vadă despre ce e vorba, dar era George Cuza la telefon, care a ţinut să-mi vorbească şi să mă anunţe de demisia guvernului – demisie pe care regele a primit-o pe loc, fără să asigure un guvern interimar“, notează Tomescu.
Cine trădase
Cuza îi explică faptul că la mijloc e o trădare a grupului de ţărănişti a eternului ministru Armand Călinescu, care ocupa portofoliul de la Interne, în complicitate cu regele Carol al II-lea, şi îl îndeamnă pe Tomescu la revoltă. „Mă îndeamnă să mă revolt împotriva regelui, să strâng lumea de la adunarea populară şi să pornim la vale adăugând lumea de pe cale. Am calificat acest îndemn drept o sminteală. Odată ce voi, toţi miniştrii, aţi semnat actul de demisie, n-avem niciun drept să ne mai agităm. Eu revoluţie nu fac! De ce aţi demisionat, de ce nu v-aţi luptat acolo împotriva acestor ticăloşii?“, s-a răfuit Tomescu cu colegul de guvern.
Chişinău, 1934. Constantin Tomescu (dreapta) cu Onisifor Ghibu Sursa Arhivele Naţionale ale României
Demisia Guvernului Goga a fost primită cu mare bucurie de evreii din Basarabia. Oficialii locali îl întâmpinaseră pe proaspăt-demisionarul ministru al Cultelor, relatându-i ce se petrecuse în stradă. Evreii ieşiseră să sărbătorească, fuseseră ciocniri între ei şi români, manifestări exagerate de o parte şi de alta, iar primarul din Soroca suferise cel mai tare: casa îi fusese vandalizată, iar fiul – bătut şi umplut de sânge. Cu autoritatea sa, Tomescu ia măsuri pentru restabilirea ordinii, până la noi dispoziţii care urmau să vină de la Bucureşti.
„Industria: din mâna evreilor în mâna Românilor“
La câteva zile de la căderea guvernului, Octavian Goga şi-a adunat oamenii de încredere din cabinet, pentru a discuta trădarea lui Armand Călinescu. Acesta avea să devină, de altfel, prim-ministru, după cele trei guverne Miron Cristea, ceea ce i-a adus şi moartea, fiind asasinat de legionari pentru uciderea „Căpitanului“ Corneliu Zelea Codreanu.
„Când să se alcătuiască guvernul nostru, regele ne-a impus să rezervăm 7-8 ministere unui grup, ce s-a rupt tocmai în acele zile din Partidul Ţărănesc, în frunte cu Armand Călinescu. Prin acest silit amestec, acest Guvern şi-a pierdut tocmai caracteristica lui, întrucât aceşti miniştri ţărănişti erau alimentaţi de afaceriştii evrei“, nota Tomescu, care se arăta revoltat că fibra naţională este sufocată de influenţa evreiască.
Planul pe care guvernul Cuza-Goga îl avea pentru România le pregătea evreilor o serie de restricţii severe: expropriere, naţionalizare, izgonirea din oraşe şi sate, deposedarea de toate averile. „Trebuia să trecem comerţul şi industria din mâna evreilor în mâna Românilor“, scria teologul.
Carol al II-lea, despotul imoral
Tomescu îl identificase pe Carol al II-lea drept despotul care avea să piardă ţara în mâna duşmanilor. „Îşi mărea considerabil averea, trecută deja în America, prin finanţa mondială evreiască. S-a arătat favorabil mişcării legionare ca să-i placă lui Hitler, până ce a băgat vrajba între ei şi liberali, apoi i-a dezbinat şi pe legionari. L-a îndemnat pe Goga să fuzioneze cu Cuza ca peste numai 40 zile să-i compromită pe amândoi. Numai şi numai abuzuri, ilegalităţi anticonstituţionale şi caraghiozlăcuri. Plus călcăturile imorale pe care le avea încă din tinereţe, când îşi bătea joc de fete şi se dădea la întâmplătoare combinaţii sexuale cu cocote ce-l aşteptau în lungul şoselei Kiseleff, să le răsplătească cu te miri ce. Una dintre ele i-a aruncat cu bancnota de 20 lei în obraz, aşa cum povesteau foşti miniştri în temniţa de la Sighet“, îl critica el pe suveran.
Regele şi Cahalul
Constantin Tomescu era convins că totul a fost pus la cale de rege, cu scopul de a desfiinţa partidele politice. „A acţionat sub influenţa Cahalului evreiesc, marea forţă internaţională şi politică, având ca instrument francmasoneria sub diferitele ei aspecte. Este o forţă financiară uriaşă, dovadă că majoritatea miliardarilor din lume, acei regi ai petrolului, ai minereurilor, stăpânii marilor bănci erau evrei, cred că şi azi îs tot ei. Însă pe el îl stăpânea Cahalul prin senzualitatea şi făţărnicia mozaică a evreicei Lupeasca. Această neînsemnată femeie, o evreică oarecare, a ajuns să-l stăpânească pe regele ţării noastre, să intre cu el în saloane, să i se trimită la locuinţa ei miniştri cu sacoşa cu bani din vistieria Statului, aşa cum ni l-a arătat Goga pe Inculeţ într-o fotografie, când acesta intra cu valiza în curtea Lupeştii. Ce degradare pentru ţară! Sunt convins că această femeie a lucrat sub ordin înalt evreiesc, ca un diabolic instrument. Iar regele Carol al II-lea, cu toată inteligenţa lui, cu atâta cultură, cu avere fabuloasă, a murit exilat din Patria sa, pe coclauri străine…“, îşi vărsa oful Tomescu.
Din demnitar, deţinut politic
În 1942, Constantin Tomescu (foto în picioare) este numit la Comisiunea monumentelor istorice pentru Bucovina, dar instaurarea regimului comunist îl azvârle în temniţă, de două ori. Stă doi ani în închisoare, în perioada 1948-1950 şi, abia eliberat în februarie 1950, petrece nici trei luni în libertate, pentru a fi din nou aruncat după gratii, de data asta pentru 5 ani, la Sighet. Iese în 1955 pentru a-şi vedea soţia Olga cum se stinge din viaţă, măcinată de spaime, supărări şi veştile insistente că el a murit în închisoare. Fiul lor era inginer de telecomunicaţii, trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După 9 ani de văduvie, la etatea de 74 ani, Constantin Tomescu se recăsătoreşte, cu o veche prietenă, Dida Gheorghiu, de 72 ani. Văduvă de 20 ani, Dida se ştia cu Constantin din tinereţe, de când cântaseră împreună în corul „Carmen“. Spre deosebire de mulţi dintre apropiaţi, Dida îi rămăsese alături în timpul proceselor şi al detenţiei lui, ajutându-i familia.
Chişinău, 1937. Constantin Tomescu (stânga) cu ierarhi şi notabilităţi Sursa Arhivele Naţionale ale României
Fostul demnitar Constantin Tomescu moare la 5 iulie 1983, la Bucureşti, nu fără a-şi lăsa pus la punct testamentul. „Doresc ca Biserica Ortodoxă Română să-şi împlinească sfânta misiune, iar Patria mea, România, să se adune iarăşi laolaltă ca în Martie 1918 şi la 1 Decembrie 1918, să revină liniştit la trunchiul naţional românesc şi Basarabia întreagă, cât şi nordul Bucovinei şi răşluirea Dorohoiului. Să nu se rostească cuvânt funebru. Să nu se facă mese de pomenirea mea, ci să se aranjeze o masă la un azil de bătrâni. Rog pe Iisus Hristos Mântuitorul, milostiv să-mi fie mie, păcătosul. Doamne Iisuse Hristoase, iartă pe robul tău! Semnat Constantin N. Tomescu, profesor universitar, Arhon mare dikeofilax al Patriarhiei Ecumenice, Mare Cavaler al Ordinului Sfântul Mormânt“.
Lucrările de istorie a Bisericii Ortodoxe Române semnate de Constantin Tomescu sunt păstrate în biblioteca teologică din Basarabia întărind patrimoniul spiritual al pământului românesc.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
