Cea mai veche moschee din ţară se află la Mangalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape 500 de ani, în centrul Mangaliei străjuieşte cea mai veche moschee din România. Când a fost construită, ea era punctul de reper al celor care ajungeau prin această zonă. Acum oferă

De aproape 500 de ani, în centrul Mangaliei străjuieşte cea mai veche moschee din România. Când a fost construită, ea era punctul de reper al celor care ajungeau prin această zonă. Acum oferă linişte micii comunităţi de musulmani din Mangalia, dar este şi un muzeu care îşi aşteaptă turiştii.
Moscheea "Esmahan Sultan" a fost construită în anul 1525 şi poartă numele prinţesei fondatoare, fiica sultanului Selim al II-lea. Legenda spune că pentru ridicarea lăcaşului sfânt a fost folosită piatră de la Cetatea Callatis. Actualul imam îşi face datoria la moschee de 20 de ani. "Slujba principală, care la ortodocşi este duminica, la noi este vinerea. Un musulman trebuie să facă cinci rugăciuni pe zi, de dimineaţa până seara. Nu trebuie neapărat să le facă la moschee", ne-a spus imamul. În Mangalia, mai există în jur de 800 de familii de musulmani, dar la slujbe asistă şi turiştii de alte religii. "Nu avem nimic împotrivă ca turiştii să asiste la slujbele noastre. Nici pe noi nu ne dă nimeni afară dacă intrăm într-o biserică de-a lor şi vrem să asistăm la o slujbă", ne-a mai povestit imamul. Cei care vizitează constant moscheea sunt vaporenii. De îndată ce ajung în port, cu vaporul cu care poate au făcut înconjurul lumii, ei vin să se roage la această moschee.
Moscheea, refăcută după zeci de ani
Aflată într-o grădină plină de copaci şi străjuită de morminte de acum 300 de ani, moscheea pare apărată de minaretul aflat în partea dreaptă. În curte, exista, mai demult şi o fântână, folosită de credincioşi pentru a se spăla pe faţă, pe mâini şi pe picioare, înainte să intre în lăcaşul sfânt la rugăciune. Deasupra uşii, stă scris în arabă "Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Mahomed e trimisul lui". În interior se află minberul sau amvonul, pentru predica imamului şi mihrabu-ul sau altarul, fereastra oarbă sau nişa orientată către Piatra Neagră, de la Mecca. Minaretul se află pe latura nordică a moscheii, în vârful căruia se poate ajunge pe o scară în spirală. Acum, ea nu mai este folosită, pentru că de la cutremurul din '77 întreaga construcţie s-a înclinat. "O să începem reparaţiile în curând, după ce am primit sponsorizări din partea unor turci", ne-a mai povestit imamul.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite