Constanta: Mangalia are cea mai mare herghelie din sud-estul Europei
0Turiştii care vor veni pe litoral în această vară vor avea posibilitatea să viziteze Herghelia Mangalia şi chiar să călărească armăsari pur sânge arab. Pot fi admiraţi peste 300 de cai de rasă şi opt ponei.
Până acum aproape zece ani, herghelia de la Mangalia devenise un loc uitat de lume şi locuit de zeci de familii de romi care se instalaseră abuziv. Lucrurile s-au redresat încet, romii au fost goniţi, iar în momentul de faţă, la herghelie sunt crescuţi şi îngrijiţi 316 cai de rasă, pur sânge arab şi opt ponei, cel mai nou membru al hergheliei având puţin peste o lună. Fiecare cal este denumit în funcţie de armăsarul din care se trage, toate cabalinele fiind înscrise într-un arbore genealogic foarte bine structurat.
10.600 de lei pentru un cal
„Acum avem 28 de mânji arab pur sânge. Vă pot spune că aici avem o adevărată uzină de creştere şi îngrijire a cailor“, a declarat directorul hergheliei, Constantin Ancuţa. De asemenea, herghelia are la vânzare şi 50 de armăsari, din aceeaşi rasă, care sunt daţi la preţuri cuprinse între 3.500 şi 12.000 de lei. În prezent, cel mai scump cal este El Imam 56, născut în 2003, pentru care se cer 10.600 de lei. Anul acesta, din herghelie s-au vândut 15 cai. „Cei care cumpără sunt, de cele mai multe ori, oameni care au pensiuni în zone turistice ale ţării şi care folosesc caii pentru agrement“, a afirmat directorul hergheliei, Constantin Ancuţa.
Trei jokey la Mangalia
Herghelia se întinde pe un spaţiu de aproape 588 de hectare, iar o foarte mare parte din suprafaţa complexului este folosită pentru cultivarea furajelor. Pe 518 hectare, au fost înfiinţate culturi de orz, ovăz, borceag, lucernă şi zone de păşune.
La herghelie lucrează 54 de angajaţi. O pare din îngrijitori se ocupă şi de dresajul armăsarilor şi locuiesc cu familiile chiar în incinta complexului. „De când aveam 12 ani mă ocup de îngrijitul şi dresajul cailor. Le iubesc şi îmi place să fiu aproape de aceste animale superbe“, a declarat Costel Pitorac (35 de ani), îngrijitor. În prezent au mai rămas doar trei jokey la Mangalia. Ei antrenează mai multe exemplare în reprize de galop, trap şi galop întins. Herghelia are amenajat un hipodrom de trap şi galop unde turiştii pot practica echitaţia.
Udrea a călărit un arab de nouă ani
Armăsarul călărit de ministrul turismului, Elena Udrea, în mini-vacanţa de 1 Mai pe care a petrecut-o la malul mării în acest an, se numeşte Gazal şi este un pur sânge arab de culoare albă, în vârstă de nouă ani. Dacă sunt bine îngrijiţi, caii din această rasă ating şi pragul de 30 de ani. Recordul longevităţii la Herghelia Mangalia îl deţine Nedjari, armăsarul Regelui Mihai, care a murit în anul 1946 la vârsta de 34 de ani.