Constanţa: Diseară începe carnavalul de samba la Mamaia
0Carnavalul din Brazilia se mută la Mamaia în această vară. Vor urma nopţi cu muzică antrenantă, mişcări provocatoare şi costumaţii inedite. Carnavalul samba începe în această seară şi se va desfăşura până pe 30 august, la Piaţeta Cazino din Mamaia.
„Vor fi patru-cinci spectacole pe săptămână, după ora 21.00, care vor fi stabilite în funcţie de celelalte evenimente“, a declarat Decebal Făgădău, viceprimarul Constanţei. Primul spectacol va avea loc diseară.
Vor participa peste 20 de dansatori de la celebra şcoală braziliană de samba VAI VAI, din Sao Paolo. Şcoala a fost de patru ori campioană, între 1998 şi 2001, iar până în 2008 a câştigat 13 premii.