Străinii se plâng că sunt discriminaţi în Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îşi găsesc de lucru, dar susţin că pe bani de trei ori mai puţini decât primesc românii. Indienii Manoj şi Latika şi marocanul Mohammed vorbesc despre cum e să trăieşti mai greu ca un român.

Constanţa este văzut ca un oraş cu multe posibilităţi: cel mai mare port la Marea Neagră, centru universitar, capitală a litoralului. În 2010, aproape 200 de cetăţeni străini erau înregistraţi în Constanţa, cu 50% mai puţini decât în 2009.

Centrul de Resurse Civice Constanţa vine în ajutorul migranţilor şi le oferă consiliere pe probleme legale. Sunt situaţii în care străinii nu ştiu care le sunt drepturile şi se feresc să îşi recunoască şederea în România. Mulţi dintre ei nu îşi cunosc drepturile atunci când solicită angajarea şi, de cele mai multe ori, patronii profită de pe urma lor.

Medic, caut orice de muncă

Soţii Kumar, Latika (28 de ani) şi Manoj (29 de ani), sunt medici rezidenţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de un an. Facultatea au terminat-o în India, iar la Constanţa îşi fac rezidenţiatul în pediatrie, respectiv gastroenterologie. Studiile şi şederea la Constanţa sunt suportate, din punct de vedere financiar, de părinţii lui Manoj.

„În timp ce medicii rezidenţi români sunt plătiţi de spital pe perioada rezidenţiatului, noi trebuie să plătim să îl facem. De multe ori avem senzaţia de discriminare, atunci când vine vorba de drepturile şi obligaţiile rezidenţilor“, mărturiseşte Latika Kumar.

Cei doi soţi spun că sunt mulţumiţi de ceea ce studiază aici, dar sunt perioade în care banii sunt o problemă. „În timpul liber învăţăm. Nu ne permitem să mergem la teatru sau cinema din pricina banilor. Am dori să muncim, dar nu am găsit pe nicăieri, nimic“, este dezamăgit Manoj Kumar. 

Cei doi soţi au căutat de lucru în domeniul sănătăţii, acolo unde au studii în domeniu. Din păcate, legislaţia românească nu le permite să lucreze în sănătate rezidenţilor străini. „Suntem dispuşi să lucrăm orice: restaurante, turism, dar nu am găsit nimic. Ni se oferă salarii extraordinar de mici“, mai spune Latika.

Doi ani de aşteptare

Mohammed Mounib este un tânăr de 26 de ani, originar din Maroc, stabilit la Constanţa în urmă cu doi după ce s-a căsătorit cu o româncă. De atunci caută de lucru în domeniul turismului, în care are o specializare.

„Din experienţa mea, am observat că angajatorii români caută mai mult muncitori străini. Asta nu ar trebui să ne bucure pentru că banii pe care îi oferă sunt prea puţini. Eu am mers la un interviu în domeniul turismului, iar unui recepţioner român îi oferea 300 de euro, în timp ce mie nu mi-a oferit mai mult de 130 de euro“, spune Mohammed. Tânărul spune că încă nu disperă, dar nu va ceda până nu va fi tratat în mod egal cu un angajat român.

Ajutor oferit

La sugestia subprefectului Aidun Curt-Mola, voluntarii Centrului pentru Resurse Civice vor încerca să identifice problemele punctuale ale migranţilor din Constanţa şi, cu ajutorul autorităţilor locale, să faciliteze integrarea migranţilor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite